...Până pe la vreo nouă ani încă visam la prima călătorie cu trenul. Într-o zi senină de primăvară, cu copaci înfloriţi, visul s-a-mplinit: împreună cu învăţătoarea noastră, Gabriela Popescu, noi, elevii clasei a II-a A, ne-am urcat în trenul de Târgu Jiu. Pe-atunci nu se fabricaseră Săgeţile albastre, aşa că drumul dus-întors a durat mai mult decât şederea în Târgu Jiu. Dar a meritat, având în vedere scopul şi durata vizitei: „pelerinaj“ la tripticul Poarta Sărutului, Masa Tăcerii, Coloana Infinitului. În timp, am înţeles de ce doamna învăţătoare insistase atunci pe lângă părinţi să-şi lase copiii în această excursie. Comandamentele politico-ideologice ale vremii îi puseseră gând rău Coloanei. Urma să fie dărâmată, iar terenul să fie redat agriculturii. Din fericire, nu s-a întâmplat aşa. Potrivit raportului dat de învăţătoare părinţilor aflaţi în gară să-şi întâmpine la întoarcere copiii, toţi am fost cuminţi, n-am băut apă rece de la ţâşnitori şi n-am mâncat îngheţată pe băţ. Ce mai, toţi fuseserăm parcă eboşe ale „Cuminţeniei pământului“! Drept pentru care ai mei au hotărât ca în vacanţa de vară, aflată la doi paşi, să facem un drum cu trenul la Sighet, la unchiul Nicolae...
Mi-a fost şi mi-e drag „Maramureşul Olteniei“, Gorjul! Eu cred că asocierea Gorjului cu Maramureşul nu este doar una a similitudinii aşezării geografice, nordul Olteniei, nordul României. Porţile maramureşene, turlele bisericilor de lemn înălţându-se spre cer se regăsesc esenţializate, sublimate în operele lui Brâncuşi, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului. O parte din creaţiile lui le mai putem vedea la Muzeul de Artă din Craiova sau la Târgu Jiu, expuse în aer liber, firesc, unde le e locul, dar, vai, expuse şi intemperiilor generate de lipsa grijii, respectului şi recunoştinţei noastre, cum este cazul Coloanei recunoştinţei fără de sfârşit, pe numele ei de catalog, Coloana Infinitulu
