Circa 400.000 de bugetari, plătiţi din fondurile administraţiilor locale, au primit în 2008 şi 2009 sporuri şi bonusuri de peste 500 de milioane de euro, cum ar fi sporul de refacere după concediu sau cel pentru achiziţia de haine. Autorităţile încearcă acum să recupereze paguba. Sursa: Codrin Prisecaru
Curtea de Conturi a verificat modul în care au fost plătiţi din bugetele administraţiilor locale angajaţii şi sporurile pe care aceştia le-au primit. Potrivit raportului, dat publicităţii de reprezentanţii Ministerului Muncii, în cazul a mii de bugetari, acordarea sporurilor nu s-a făcut legal. Numai la nivelul anului 2008, sporurile ilegale s-au ridicat la 953,9 milioane de lei, echivalentul a 259 de milioane de euro. Raportul pe 2009 nu a fost încă definitivat, dar cifrele preliminare arată că valoarea sporurilor ilegale va depăşi jumătate de miliard de euro.
"Nivelul acestor drepturi este extrem de ridicat, reprezentând 0,18% din PIB şi 2,3% din totalul cheltuielilor bugetelor locale", se precizează în documentul citat.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Gheorghe Gherghina a declarat că suma de două milioane euro aferentă drepturilor încasate în afara legii de către angajaţii administraţiei locale reprezintă banii care pot fi recuperaţi, şi nu totalul plăţilor efectuate ilegal, potrivit Mediafax.
El a arătat că, din sumele identificate de Curtea de Conturi, cele mai multe au fost contestate în instanţă, unde, de regulă, câştigă angajaţii.
Cele mai mari sume acordate ilegal pentru sporuri s-au înregistrat în:
Judeţul Suceava – 81,3 milioane de leiBucureşti – 74,5 milioane de lei Judeţul Prahova – 69,3 milioane de lei Judeţul Vaslui – 55,3 milioane de leiJudeţul Timiş – 49,3 milioane de lei Judeţul Cluj – 43,3 milioane de lei
Primarii, oameni darnici
În mare parte, dreptu