* Alexandru Cuciureanu a ocupat locul secund la aceeaşi competiţie
Patru pugilişti de la CSM Brăila, Alexandru Cuciureanu, Belgian Corbu, Florin Lambru şi Alexandru Burada s-au aliniat pe 18 februarie la startul Cupei României la box pentru tineret, competiţie găzduită de staţiunea Mangalia.
La această ediţie, doi boxeri brăileni au urcat pe podium.
Belgian Corbu a boxat cu patru adversari în limitele categoriei 75 kg, a obţinut tot atâtea victorii, încheind astfel turneul de pe Litoral pe primul loc, în timp ce Alexandru Cuciureanu s-a clasat pe poziţia a doua la categoria 57 kg, deşi antrenorul său, George Perţea, susţine că brăileanul a câştigat finala.
"Părerea mea că s-au făcut multe manevre la această competiţie. De exemplu, la categoria 81 kg, în primul meci sportivul nostru Alexandru Burada l-a învins clar pe dinamovistul Hau, însă arbitrii i-au dat o victorie de moral bucureşteanului care urmează să participe la europene. Lui Cuciureanu i-au dat trei avertismente într-unul dintre meciuri şi numai după ce am apelat la delegatul general situaţia a reintrat în normal, dar şi pe el l-au defavorizat în finală, deşi a fost mai bun decât adversarul său, tot un dinamovist. Concluzia, arbitrajele au fost sub orice critică", a precizat antrenorul George Perţea.
În altă ordine de idei, în week-end-ul care va urma trei boxeri brăileni, Marian Piţa, Marian Vişan şi Georgian Bardă vor participa la Ploieşti la un turneu de selecţie pentru lotul naţional de juniori. Tot în aceeaşi perioadă boxerii seniori, Ionuţ Stoica, Costel Stoica, Dorin Patracioc, Bogdan Muşat şi Sabin Petrea vor efectua un cantonament de pregătire în vederea Cupei României la box, competiţie care pentru această categorie de vârstă va fi găzduită de oraşul Iaşi.
Boxerii brăileni vor fi însoţiţi de antrenorii Cristian Bălan şi George Perţea.
"Eu sunt foarte mulţum