”Va fi posibilă, cândva, o altă Românie? Cu o singură condiție, dar esențială: schimbarea progresivă a raportului social de forțe, operație imposibilă mai devreme de două-trei generații, într-un cadru de continuitate și, mai ales, de voință politică reală de schimbare. (…) Așa-zișii ”disponibilizați” ai clasei muncitoare inventate peste noapte visează și azi să fie întreținuți în continuare de Stat și după ce au încasat cele 20 de salarii compensatorii pe care le-au băut imediat.Rar farsă mai uluitoare de parazitism social. Nu pătura subțire de intelectuali occidentalizați, din care fac și eu parte, va modifica situația. Ea nu are practic nicio influență.
”Salvarea” va veni probabil în timp, paralel cu formarea, inevitabil înceată, a păturilor mijlocii, oricât de paradoxal al părea, tot din partea nomenclaturii mafiote actuale, în plină fază de acumulare capitalistă sălbatică, mai exact spus de jefuire a Statului de tot ceea ce se poate fura din patrimoniul său. După două-trei generații (imposibil de prevăzut o perioadă exactă), urmașii acestor mafioți nomenclaturiști actuali vor deprinde sensul proprietății particulare (deci al independenței și libertății) și al legalității (deci al egalității în drepturi și datorii). Și atunci, probabil, raportul de forțe și peisajul social se va schimba. (…) În definitiv, marea burghezie engleză cum s-a format? Prin jafuri coloniale în primul rând.”
”Am pur și simplu oroare de haosul și brambureala românească, de eterna flecăreală și pălăvrăgeală, de precaritatea și corupția serviciilor publice, de neseriozitatea și nerespectarea angajamentelor, de eterna aproximație, cârpeală, imprecizie și improvizație. Detest spontaneitatea și salvarea aparențelor. Vreau previziune și continuitate, constanță și lucruri bine făcute, riguros concepute și executate. Un român punctual, cu noțiunea foarte exactă a contractului și con
