* în cadrul întâlnirii de la Măxineni s-a discutat şi despre formarea unui potenţial GAL "Lunca Siretului, Buzăului şi a Milcovului»"
Conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila a anunţat că în cursul acestei luni a efectuat mai multe sesiuni de informare a producătorilor agricoli din judeţ cu privire la oportunităţile în ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene destinate agriculturii. Astfel, prin intermediul Compartimentului Dezvoltare Rurală au fost organizate întâlniri în comunităţile din Lunca Dunării (Chiscani, Tichileşti, Gropeni, Stăncuţa, Tufeşti şi Berteşti) dar şi zona Făurei (Surdila Greci, Surdila Găiseanca, Jirlău, Galbenu şi Vişani) sau Viziru (Însurăţei, Unirea, Bordei Verde şi Zăvoaia). "Cea mai recentă întâlnire a avut loc pe data de 18 februarie 2010n în comuna Măxinenin cu participarea reprezentanţilor următoarelor comune: Măxineni, Scorţaru Nou, Râmnicelu, Siliştea, Şuţeşti, Racoviţa, Salcia Tudor, precum şi localităţile Năneşti şi Măicăneşti (judeţul Vrancea) - componentele potenţialului GAL «Lunca Siretului, Buzăului şi a Milcovului»", se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Scopul acestor evenimente a fost promovarea în rândul potenţialilor beneficiari de fonduri europene a Măsurilor cuprinse în Axa IV LEADER din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), precum şi a Măsurilor 141 - Sprijin pentru fermele de semisubzistenţă, 112 - Stabilirea tinerilor în mediul rural, 142 - Sprijin pentru înfiinţarea grupurilor de producători, 125 - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii şi Măsura 221 - Prima împădurire a terenului agricol. "La toate aceste întâlniri s-au purtat discuţii cu privire la constituirea parteneriatelor public-private şi întocmirea bazei de date cu participanţii la instruirea din perioada 1 martie -