Alături de alte sisteme avansate de siguranţă, noul Audi A8 aduce şi „pre sense“.
Disponibil într-o versiune standard şi altele trei opţionale (pre sense faţă, pre sense plus şi pre sense spate), sistemul respectiv anticipează probabilitatea unei coliziuni sau răsturnări şi pregăteşte maşina pentru impact.
Aţi intuit deja că „pre sense" este răspunsul dat de Audi sistemului Pre-Safe utilizat de Mercedes-Benz la modelele sale.
În versiunea standard, „pre sense basic", sistemul analizează informaţia de la senzorii ESP. Dacă aceştia semnalează apăsarea frânei la maxim, sistemul activează luminile de avarie, închide geamurile laterale şi sunroof-ul, tensionând totodată centurile de siguranţă din faţă.
Evident, dacă impactul nu are loc, centurile revin la poziţia anterioară. Pentru cei care doresc mai mult, noul A8 poate primi, opţional, următoarele niveluri pre sense.
Audi pre sense plus
Faza 1: Semnal acustic, urmat de o uşoară frânare.
Faza 2: Frânare parţială la o deceleraţie de 3 m/s2.
Faza 3: La pre sense plus frânarea iniţială se face cu 5 m/s2, după care urmează frânarea maximă, cu jumătate de secundă înainte de impact.