ANCHETA CHELTUIELILOR DE LA MINISTERUL TURISMULUI. Elena Udrea a fost ieri oficial „albită” de parlament. Toate acuzaţiile pe care comisia parlamentară care a anchetat achiziţiile de la Ministerul Turismului i le-a adus, de la abuz în serviciu până la deturnare de fonduri, au fost şterse cu buretele de deputaţii din Comisia juridică. Sursa: Codrin Prisecaru
Argumentul suprem: NUP-ul zelos dat de procurori în avans pe opt capete de acuzare, deşi acestea nu au făcut niciodată obiectul unei sesizări a legislativului, obligatorie în cazul miniştrilor parlamentari. Cu 11 voturi pentru şi doar 5 împotrivă, deputaţii au decis astfel ca, în locul raportului pe care îl aveau de trimis plenului în legătură cu urmărirea penală a lui Udrea, să informeze conducerea Camerei că ancheta a rămas fără obiect.
La reabilitarea lui Udrea s-au grăbit să pună umărul nu doar PDL-iştii, ci şi deputaţii PSD şi chiar o parte dintre liberali. Tonul l-a dat PDL, prin preşedintele comisiei, Daniel Buda, care a început dezbaterile cu concluzia: „Solicitarea (de a redacta un raport pentru plen - n.r.) a rămas fără obiect ca urmare a ordonanţei procurorului”.
„Ne înclinăm, şi asta este situaţia”, s-a conformat rapid Ruxandra Jipa (PSD). „Ori nu s-a lucrat profesionist în această comisie de anchetă, ori a fost o râcă politică”, s-a solidarizat şi lberalul Ioan Timiş, deşi comisia fusese condusă de liderul său de partid, Ludovic Orban.
Singurul care s-a întrebat pe ce bază s-au pronunţat procurorii, absolvind-o pe Udrea de orice vină exact pe acuzaţiile pe care parlamentul le avea în discuţie, a fost liberalul Gheorghe Gabor. „Ceva e putred. De ce Parchetul face cercetări fără solicitarea parlamentului? Cine l-a sesizat?”, s-a revoltat Gabor. Buda a încheiat însă rapid subiectul: „Nu intrăm în procedura pe care Parchetul s-a sesizat”.
Ni