- Cultural - nr. 488 / 24 Februarie, 2010 Consacrarea a avut loc la 25 februarie 1990. A fost ales si pus, in vremea aceea, sa reaprinda, sa apere, sa vesteasca si sa duca mai departe torta credintei. De atunci, cu atat mai mult, viata Domniei Sale a fost "un proces necontenit de constientizare si confirmare" dobandit in starea de gratie a inimii curate si a vietii angajate. Marile provocari (citeste: "timpul opresor", cu cinismul, cu insidiile, cu ademenirile si dezamagirile lui, prea adesea tulburat de spectacolul lumesc; "timpul interior", prea adesea asociat cu marea trecere) le-a primit cu nuantata prudenta, cu si mai mare incredere, cu constiinta impacata si cu inefabila graditudine. Si asa i-a fost (ii este) lucrarea: "bucurie nascuta din trairea pana la capatul tuturor consecintelor, a experientelor fiintiale" (citeste: a frangerii de sine), stare de echilibru aproape desavarsit, ca urmare a certitudinilor revelate din credinta profunda, eminamente activa. Acestea sunt primele si mereu aceleasi sentimente pe care le incerci in fata si in prezenta profilului cu totul singular al Arhiepiscopului Andrei. Tocmai pentru ca, iata, la douazeci de ani de la solemnitatea hirotonirii intru episcop, credinta si slujirea Inaltpreasfintiei Sale "vorbeste si simbolizeaza", binecuvanteaza si starneste emulatie duhovniceasca (asta, si pentru faptul ca duhovnicescul este un "dar al cerului" si, daca il ai, o "indatorire"; drept aceea, trebuie pus in miscare, spre a resuscita atitudini omenesti, deprinderi, atribute ale naturii umane "drastic marginalizate" si eliminate din canonul pedagogic contemporan). Ba mai mult, pe deasupra celor mai multi dintre noi, neincetat este descumpanit de lipsa de efervescenta, care, asociata cu rutina, strica lucrarea pastorala si pune la index faptele noastre (nu cele aparente). Iar in lucrarea Bisericii, duhovnicia este totuna cu traditia