Într-o noapte cam tulbure şi foarte post-punk, am jurat că e ultima oară când cumpăr vin şi rezist până dimineaţă la o astfel de petrecere-îmbulzeală privată (nu vă imaginaţi vile somptuase şi lachei cu mănuşi albe); playlistul era aranjat să înşire la rând The Strokes, The Rakes, The White Stripes, The Kooks, The Stills, The Bravery, The Hives, The Vines şi alte chestii de pe la noi, tot cu “The” în faţă; am fumat ca naiba de mult pe balcon şi am făcut fel de fel de figuri acre când năvăleau petrecăreţi asudaţi, cerându-mi ţigări. Desigur, am făcut figură cam proastă, aşa se întâmplă de obicei când n-ai puterea să te zbengui pe Interpol şi Joy Division (cum să te balansezi de la stânga la dreapta cu soţia, când tipul ăla glosează pe teme grave iar basul lui Peter Hook zăngăne geamurile?) şi te iei foarte în serios; mereu am fost în contra-timp la chestiile astea cu baloane şi veselie, d’aia mă simt mai bine la chefuri cu soul/funk/blues/old school hip/hop şi multă lume care vorbeşte iar eu ascult. Pe urmă mi-am dat seama că oamenii pur şi simplu nu vroiau să se oprească din ţopăit, mi-am luat nevasta şi la revedere, apoi m-am cărat acasă. Cocteau Twins, The Smiths (e cu „The” dar, credeţi-mă, e altceva!), chestii electro şi somn până la prânz.

Pe urmă am primit un mail de la un prieten: conţinea foarte multe mutre din astea galbene (tot nu ştiu cum se numesc), şi mai multe adjective cu număr dublu de litere faţă de forma de dicţionar (ştii, când eşti bucuros şi te simţi bine apeşi foarte multe taste deodată). Aşa, iar la final, scris de 15 ori The XX. Icşii, sau cam aşa ceva. Ce porcărie, dar totuşi decent comparativ cu „Greblele”, „Loviturile”, „Urticariile”, „Dungile Albe” etc. Am descărcat şi am ascultat asta:

the xx – crystalized

Şi mi-a plăcut foarte mult. E clar că nu umpli ochi un stadion cu aşa ceva – oameni mulţi, brichete pe care le poţ