Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Prima Casă” nu creşte preţurile locuinţelor

Publicat in Adevarul, miercuri 24 februarie 2010 ·

Deşi relansarea programului „Prima Casă” îi determina pe mulţi să previzioneze o creştere a preţurilor apartamentelor, la nivelul lunii februarie valoarea de tranzacţionare a acestora şi-a continuat trendul descendent

O dovadă în acest sens stă ultimul raport de monitorizare imobiliară realizat de anunturiparticulari.ro pentru perioada 1 - 24 februarie 2010. Astfel, preţul mediu de vânzare al apartamentelor se află în continuă scădere, cel puţin la nivelul Capitalei.

42.000 de euro, preţul mediu la garsoniere

Raportul relevă că preţul mediu solicitat de proprietari pentru o garsonieră continuă să scadă, depăşind pragul minim atins în ianuarie 2010. În luna precedentă, garsonierele erau evaluate la 42.467 euro, în timp ce datele parţiale din această lună arată că suma cerută pentru o astfel de locuinţă este de 42.245 euro.

Acelaşi document mai arată că, în perioada studiată, preţul mediu de vânzare al unui apartament cu două camere este de 66.762 euro, valoarea proprietăţilor depreciindu-se cu 3,1 % faţă de luna ianuarie. În ceea ce priveşte apartamentele cu trei camere, tarifele cerute de către proprietari sunt de 94. 535 euro, cu 0,51 % mai puţin faţă de luna anterioară, în timp ce apartamentele cu patru camere sunt evaluate la valoarea medie de 115.019 euro, respectiv cu aproximativ 7,86 % mai puţin decât în ianuarie.

A scăzut numărul de oferte

Numărul de oferte nou apărute pe piaţă în această parte a lunii monitorizate nu este cu mult redus faţă de luna precedentă. Pana la 24 februarie 2010, se înregistrează un număr de 1.529 de apartamente scoase la vânzare în Bucureşti, din care 356 de garsoniere, 585 de apartamente cu două camere, 458 de apartamente cu trei camere şi 130 de locuinţe cu patru camere, în raport cu cele 1.660 de apartamente ieşite pe piaţă în luna ianuarie.

În altă ordine de idei, o nouă perspectivă a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 49 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 4 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Ce au spus Ciucă și Ciolacu când au fost întrebați despre avertismentele primite, în august 2024, că România riscă să intre în incapacitate de plată

HotNews acum 14 minute
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae au primit, între august și decembrie 2024, mai multe informări privind riscurile deficitului bugetar, a dezvăluit Europa Liberă, care a publicat și documente. Contactați de publicație, Ciolacu a spus că defi

Consilier prezidențial: „Sunt prea multe comune/ Soluția este cu siguranță comasarea”

HotNews acum 38 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial pentru politici economice şi sociale, a afirmat, la Prima TV, că România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială, în condiţiile în care actuala împărţire a judeţelor datează din anii 1960, în plină peri

Primul Legoland din China s-a deschis pentru vizitatori la Shanghai

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un uriaș Lego de 26 de metri (85 de picioare), numit Dada, i-a întâmpinat pe vizitatori la noul complex Legoland din Shanghai. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 3 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/32°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°