Analişti independenţi şi dintre cei care lucrează în instituţii guvernamentale şi private au fost luaţi prin surprindere de cifra privind evoluţia PIB-ului în trimestrul ultim al anului trecut în România; a fost astfel consemnată, de către Institutul de Statistică, o scădere faţă de nivelul trimestrului precedent, ceea ce a infirmat aşteptările multora.

Este drept că unele date sugerează o intrare pe panta pozitivă în primul trimestru din acest an, dar faptul rămâne şi atestă dificultăţile revenirii economice. Nu voi face referire, mai departe, la probleme interne ale economiei româneşti, ci la contextul extern. Fiindcă surpriza neplăcută de acasă poate fi coroborată cu date nesatisfăcătoare privind evoluţia economiilor din zona euro.

Cea mai neplăcută ştire a fost că economia germană (care este cea mai puternică din Uniune) a revenit pe o pantă descendentă în trimestrul 4, resuscitând discuţia cu privire la perspectiva de relansare economică în Europa. Combaterea crizei financiare a adus cu sine o relaxare extraordinară a politicilor monetare şi creşteri masive de cheltuieli bugetare în unele economii - provocate şi de nevoia de a salva sisteme bancare.

Miza acestei intervenţii de mare amploare a fost dublă: pe de o parte, să se evite prăbuşirea sistemelor financiare, ceea ce ar fi cauzat dezastru economic şi social; pe de altă parte, să se încerce sprijinirea cererii agregate interne (ca mijloc de susţinere a producţiei) în condiţiile în care economia privată suferea acut din cauza efectelor crizei financiare.

Având riscuri inerente, această intervenţie a fost întreprinsă (desigur, cu dozaje diferite în ţările unde s-au practicat stimulente bugetare) mizându-se pe resuscitarea treptată a economiei private, care să permită ieşirea din scenă a măsurilor excepţionale. Între riscuri se cuvine să evocăm creşterea excesivă