De când a demisionat Cristian Diaconescu din PSD a înnebunit toată lumea. Nu se mai discută decât despre asta. Se fac supoziţii, speculaţii, analize şi paraanalize. Oare de ce s-a retras Diaconescu în favoarea lui Geoană din cursa pentru preşedinţia PSD? A făcut-o de bunăvoie sau sub şantaj? A înnebunit, era beat sau se droghează? Dar demisia de ce şi-a dat-o? De bunăvoie sau silit de cineva? Silit cu forţa sau mai cu binişorul? Şi, dacă da, de cine? Şi dacă nu, de ce? Şi dacă da şi nu, când? Şi dacă “probabil”, unde? De ce nu-i răspunde lui Ponta la telefon? Nu mai are baterie, nu are semnal, i-a fost furat sau pur şi simplu nu vrea? Iar, dacă nu vrea, nu vrea pentru că nu are el chef să vrea sau nu vrea pentru că e mai bine pentru el să nu vrea?
Tonul pe care se discută aceste chestii, la televizor, mi se pare mai mult decât amuzant. Moderatorii şi invitaţii sunt precipitaţi, agitaţi, transpiraţi de curiozitate şi gâtuiţi de nedumeriri. Vorba lui Diaconescu însuşi, zici că a murit, nu că şi-a dat demisia.
Asta mă face să-mi pară puţin rău că nu există, în viaţa publică românească, un personaj care să ironizeze programatic genul ăsta de atitudine, prin tot felul de gesturi stranii, inexplicabile şi imprevizibile. Un nebun care să arunce deliberat câte-o piatră-n apă, după care să savureze agitaţia celor 75787 de deştepţi, care se reped s-o scoată. Un politician care să alterneze coerenţa cu delirul, în aşa fel încât să fie sigur că, în momentul în care va face ceva, orice, toată lumea se va încolona să mediteze patetic asupra gestului său. Parcă şi văd nişte titluri mari pe ecranele încinse: “Cutremur în politică: Icsuleanu Igrecescu a îngenuncheat în faţa unei necunoscute, pe trecerea de pietoni, i-a desfăcut sandalele cu dinţii, după care a plecat la partid, unde a cerut demisia portarului “Soţia preşedintelui PSŢŞMV, Icsuleanu Igrecescu, s-a înscri