Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facultatea de Drept din Craiova reintroduce examenul de admitere

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 24 februarie 2010 ·

În an de criză, când unele facultăţi reuşesc cu greu să strângă studenţi pentru a-şi ocupa numărul de locuri disponibile, conducerea Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii din Craiova anunţă reintroducerea examenului de admitere pentru studiile de licenţă, după ce, timp de şase ani, a experimentat admiterea pe bază de dosar.

Elevii din anii terminali care şi-au propus să ajungă jurişti, visând să devină studenţi ai Facultăţii de Drept din Craiova, trebuie să se pregătească serios, deoarece din sesiunea iulie 2010 vor da din nou examen. Acesta va consta dintr-o probă scrisă de tip grilă la limba română, materia de bază fiind gramatica din clasele V-VIII, dar şi elementele de gramatică din liceu. Deocamdată, doar candidaţii care vor să intre pe locurile de la buget vor susţine acest examen, selecţia pe locurile de la taxă fiind tot pe bază de dosar. „Am primit avizul Senatului Universităţii din Craiova şi sprijinul rectorului Universităţii. Candidaţii care vor alege specializările Drept, Administraţie Publică, Asistenţă managerială şi secretariat ale Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, pentru locurile finanţate de la bugetul de stat, în sesiunea 2010, vor susţine examen, care va consta în susţinerea unei probe scrise, tip grilă, care va testa logica şi nu capacitatea de memorare a elevilor. Pentru locurile cu taxă, admiterea se va desfăşura, ca şi până în prezent, prin concurs pe bază de dosar. Am luat această decizie, deoarece media de bacalaureat îi dezavantaja de foarte multe ori chiar pe elevii cei mai buni. Dincolo de toate, dreptul presupune vocaţie“, a precizat prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative. Acesta a menţionat că, în 2003, această facultate a fost ultima din cadrul Universităţii din Craiova care a renunţat la examenul de admitere, iar în prezen

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 59 minute
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 28 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 18 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 11 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 9 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°