Trei oficiali ai Google au fost condamnaţi, miercuri, de un tribunal din Milano, pentru atingere adusă vieţii private, după difuzarea unei înregistrări video care prezintă acte brutale împotriva unui adolescent handicapat, a declarat un purtător de cuvânt al Google. David Drummond, preşedintele consiliului de administraţie al Google Italia în momentul comiterii faptelor, George De Los Reyes, membru al acestui consiliu la momentul comiterii faptelor, care apoi a părăsit compania,
Trei oficiali ai Google au fost condamnaţi, miercuri, de un tribunal din Milano, pentru atingere adusă vieţii private, după difuzarea unei înregistrări video care prezintă acte brutale împotriva unui adolescent handicapat, a declarat un purtător de cuvânt al Google.
David Drummond, preşedintele consiliului de administraţie al Google Italia în momentul comiterii faptelor, George De Los Reyes, membru al acestui consiliu la momentul comiterii faptelor, care apoi a părăsit compania, şi Peter Fleischer, responsabil cu protecţia vieţii private au fost condamnaţi la şase luni de închisoare cu suspendare.
Un al patrulea oficial, Arvind Desikan, responsabil cu proiectul video în cadrul motorului american de căutare, a fost pus în libertate. Toţi patru au fost achitaţi de acuzaţia de defăimare, a precizat Bill Echikson, purtătorulul de cuvânt Google.
„Google va ataca în apel această decizie uluitoare”, a adăugat el. „Niciuna dintre cele patru persoane nu avea nimic de-a face cu înregistrarea video. Nu au filmat-o, nu au postat-o online, niciuna dintre ele nu cunoaşte autorii şi cu toate acestea au fost trase la răspundere penală”.
Înregistrarea video a fost difuzată în 2006
„Dacă suntem responsabili pentru fiecare autorizaţie de publicare, fiecare fotografie, înregistrare video, fiecare postare online, atunci Internetul aşa cum îl cunoaştem va înceta să mai existe”,