Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai mare intersecţie din Buzău devine sens giratoriu. Se pregăteşte terenul pentru construcţia unui hypermarket în Bariera Ploieşti.

Publicat in Adevarul, miercuri 24 februarie 2010 ·

Bariera Ploieşti, punctul din oraş unde se unesc intrările dinspre Ploieşti, Urziceni şi Slobozia, va suferi modificări radicale în cursul acestui an. Edilii oraşului vor transforma intersecţia amintită într-un sens giratoriu care va fi cel mai mare din oraş.

Demersul a început recent, o dată cu trecerea intersecţiei dintre Bulevardul Unirii, Bulevardul Mareşal Averescu şi Bulevardul 1 Decembrie pe lista obiectivelor pentru care consiliul local a eliberat certificat de urbanism la începutul acestui an.

Iniţiativa datează însă de la jumătatea lunii decembrie. „Cei de la Kaufland au solicitat un plan de sistematizare în această zonă şi am venit în întâmpinarea lor cu un proiect de fluidizare. Vom urgenta lucrările în funcţie şi de cum va înainta proiectul Kaufland. Cred că la toamnă va fi gata”, a declarat Marcel Ciolacu, viceprimarul municipiului Buzău.

Lucrările vor fi executate de societatea Urbis Serv. „Aşteptăm comanda Primăriei. Va fi o lucrare greoaie, care va perturba un pic circulaţia. Asta înseamnă ca pe o perioadă de vreo două luni vor fi intervale de patru, cinci ore, pe zi, în care se va circula cu restricţie”, ne-a declarat Petre Neagu, directorul Urbis Serv Buzău.

Potrivit autorităţilor, amenajarea unui sens giratoriu în Bariera Ploieşti nu va costa mai mult de 500.000 de lei.

În prezent, cel mai mare sens giratoriu se află pe Bulevardul Unirii, la intrarea dinspre Focşani, care a fost realizat cu o investiţie de 300.000 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 6 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 22 minute
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 6 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 3 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 9 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 10 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 8 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°