"Magazinele de antichităţi sunt pline de falsuri", îmi spunea, de curând, o cunoştinţă interesată de comerţul cu artă. Se referea la puzderia de lucrări semnate, chipurile!, de Luchian, Andreescu, Tonitza, Iser, Marcel Iancu, ba chiar de Piliuţă, Pacea, Alin Gheorghiu şi chiar de către pictorii în viaţă. "Da, se vând falsuri Piliuţă, Gheorghiu, Vasile Grigore!", îmi spunea, cu năduf, persoana care intrase în alertă, fiindcă îşi cumpărase, cu ceva vreme în urmă, o pictură de dimensiuni mici semnată de Corneliu Baba, o alta de Octav Băncilă... Şi aflase că erau false... Ce putea să mai facă?!" Ceea ce se obişnuieşte, de mult, în asemenea situaţii: să înşele vigilenţa altcuiva, mai naiv decât el. Povestea a rămas la acest nivel, nu şi interesul meu faţă de asemenea cazuri, din ce în ce mai frecvente. Dar cum nimic nu e nou în ce priveşte piaţa bunurilor artistice, aflu că şi la noi există ateliere de "multiplicat" capodopere - şi încă multe. Îşi dau concursul artişti talentaţi care au renunţat să mai picteze pentru ei înşişi, de dragul artei, al pasiunii lor, şi s-au "angajat" la stăpâni care, chiar dacă nu sunt prea generoşi, nu-i lasă nici să lâncezească, nici să moară de foame; cu alte cuvinte, s-au dedicat "serviciilor la comandă", mai rentabile într-o societate roasă de crize de tot felul, de amatori de chilipiruri şi bântuită de mulţi naivi.
Şi totuşi, se pare că cel mai bine orientaţi sunt negustorii care ţin la numele, cuvântul şi obrazul lor în faţa altor negustori, şi ei la fel de cinstiţi, dacă se poate spune aşa, care se antenează de zor în practica "rotaţiei" tablourilor pe piaţa de artă. Cine, dintre cei interesaţi, nu vede că un tablou de Grigorescu sau de Tonitza ori de Cheller, vândute, în urmă cu un an, la 150.000, 80.000 sau 50.000 lei, îşi face apariţia la o altă casă de licitaţii la un preţ mai mare cu 40- 50 la sută, înseamnă că e total p