Discuţiile prieteneşti dintre cei doi apar printre filele dosarului de trafic de persoane al lui Ovidiu Hasan.
Procurorii sunt convinşi că interlopul băcăuan şi-a clădit un „imperiu al sexului“ în complicitate cu unii oficiali. Unul dintre cei care au închis ochii la afacerile lui Hasan a fost comisarul Liviu Rujan de la Garda Financiară, instituţie care, teoretic, ar fi trebuit să controleze activitatea clubului de noapte patronat de personajul interlop.
Potrivit anchetatorilor, Rujan ar fi fost un client fidel al lui Hasan şi-şi comanda fete prin telefon. „Un client interesat de prestaţiile sexuale ale tinerelor exploatate de gruparea infracţională condusă de Ovidiu Hasan a fost identificat în persoana lui Liviu Rujan, de la Garda Financiară, care a purtat o discuţie telefonică, cei doi stabilind perspectivele privind plasarea unei fete în schimbul sumei de 200 de euro, pentru o oră“, se precizează în rechizitoriul întocmit de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Există indicii potrivit cărora Rujan a căutat să-l protejeze pe Hasan de controalele Gărzii. Astfel, în anul 2007, comisarul a fost sancţionat de şefii săi tocmai pentru că refuzase să facă un control la firma lui Hasan. Rujan a motivat atunci că nu vrea ca familia sa să fie ţinta unei răzbunări a interlopului.
Prieten cu „nea’ Rujan“
Din interceptările procurorilor DIICOT reiese însă că relaţiile dintre cei doi erau cât se poate de amicale, iar pentru interlop şi acoliţii săi comisarul era „nea’ Rujan“.
Angajatul Gărzii Financiare susţine că ancheta DIICOT este o făcătură menită să-l discrediteze. „Nu am nicio legătură cu Hasan. Nu am apelat niciodată la el. De unde să am eu numărul lui de telefon?“, a spus, vizibil ofensat, comisarul Rujan.Din aceleaşi interceptări reiese că