“Independenţii” lui Oprea au negociat cu Cristian Diaconescu încă din perioada Congresului PSD, spune unul din membrii acestui grup. Oprea şi “Miky Şpagă” au anunţat crearea unui partid de “centru stânga”, iar Oprea declara azi că Diaconescu “va avea o funcţie de conducere în viitoarea construcţie politică”. S-a vorbit mult astăzi că Diaconescu ar fi “vectorul de imagine” de care are nevoie acest partid pentru a avea şi ceva priză la electorat şi a nu fi doar un Frankenstein format din fugiţi de pe la alte partide, comandat de la butoane de către putere.
Ce “vector de imagine” poate să mai reprezinte Cristian Diaconescu după săptămâna aceasta, este de discutat. Nu vorbim de şantajabilitatea sau neşantajabilitatea lui Diaconescu. Ci de faptul că domnul Diaconescu îşi contrazice propriile cuvinte la distanţă de câteva ore. Ba spune că nu îi înţelege pe cei care îşi retrag candidatura, după care, la o oră sau două distanţă îşi retrage candidatura. Spune Diaconescu acum, la Antena 3, că dacă i se va propune funcţia de ministru de externe, se va gândi…şi se pare că, într-adevăr, cineva din PSD ar fi ordonat urmărirea sa.
Cert este că o alăturare la formaţiunea lui Oprea-”Miky Şpagă” – Nicolicea-Culiţă Tărâţă-etc, i-ar distruge definitiv orice urmă de credibilitate rămasă lui Cristian Diaconescu. Sper că nu va face un astfel de gest. Deocamdată, spune că nu ştie dacă i se va alătura partidului lui Oprea. Dar noua formaţiune politică, pentru a deveni credibilă, are nevoie nu doar de Cristian Diaconescu, ci poate de Maica Tereza, Gandhi, Dalai Lama şi Papa Ioan Paul al Doilea în conducere, pentru a-şi şterge renumele membrilor fondatori. Altfel, nu ştiu cine ar vota cu un astfel de partid.
PS: Mircea Geoană nu va pleca din PSD atâta vreme cât partidul nu-l va da jos din scaunul de la Senat. Iar PSD nu îl va da jos, pentru că ar însemna că pierde funcţia