Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Doctor Ox” de Jules Verne a dispărut din chioşcuri încă de la 7 dimineaţa

Publicat in Adevarul, miercuri 24 februarie 2010 ·

Târgoviştenii s-au trezit devreme pentru a cumpăra volumul „Doctorul Ox“ de Jules Verne. Acesta s-a distribuit astăzi împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei.

“Am primit 90 de exemplare şi la ora 7 nu mai aveam nimic. Oamenii vor să aibă toată colecţia şi dacă le spui că nu mai ai nicio carte se supără. Sunt foarte căutate de târgovişteni pentru că au un preţ bun şi mulţi vor să le lase moştenire pentru copii”, spune Mirela, vânzătoare la un chioşc din Piaţa 1 Mai.

Volumul cu numărul 7 din Colecţia Jules Verne debutează cu povestirea „O fantezie a doctorului Ox". Cele şapte povestiri au fost concepute de scriitorul francez în prima parte a carierei sale literare şi au văzut lumina tiparului în 1874.

Acţiunea se petrece în Quiquendone, o localitate imaginară, unde doctorul Ox şi asistentul său, Gedeon Ygène, fac un experiment care va dinamita viaţa liniştită a localnicilor.

Omul de ştiinţă îi amăgeşte pe cei din oraş că vrea să creeze un sistem de iluminare cu gaz, dar conduce, în secret, mai multe experimente prin care se foloseşte de electroliză, pentru a separa hidrogenul de oxigenul din apă. În momentul în care eliberează o cantitate mare de oxigen în oraş, plantele încep să crească rapid, dar efectul este şi dăunător, pentru că animalele şi oamenii devin foarte agresivi.

Experimentul îi oferă o ultimă şi mare surpriză doctorului, atunci când fabrica sa explodează. Volumul mai cuprinde povestirile „O dramă în văzduh", „O iarnă printre gheţari", „Domnul Re-Diez şi domnişoara Mi-Bemol", „Escrocheria", „Zece ore de vânătoare" şi „Aventurile familiei Raton".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 31 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 37 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 13 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°