"Evenimentul zilei" a stat de vorbă cu Doru Tureanu, considerat cel mai bun hocheist român al tuturor timpurilor. România, cu Tureanu pe gheaţă, a învins echipa SUA în 1977, victorie considerată şi acum una dintre cele mai mari surprize din istoria hocheiului.
1 /.
Prezent cu naţionala României la două ediţii ale Jocurilor Olimpice de iarnă, Doru Tureanu crede că performanţele hocheiului din anii '60, '70 şi '80 nu se vor mai repeta curând.
Erau vremuri când între fotbalişti şi sportivii altor ramuri ale cluburilor departamentale nu erau mari diferenţe. Nici măcar de imagine. Şi unii şi alţii erau bine plătiţi, beneficiari ai unui sistem semi-profesionist care a dispărut însă după 1989, nu mergeau la serviciu şi se bucurau de notorietate. Cei mai mulţi erau luaţi cu arcanul de la cluburile din provincie, alţii veneau de bună voie şi nesiliţi de nimeni, atraşi de perspectiva de a avea asigurat traiul după încheierea carierei. Erau vremurile când finalele Cupei Campionilor la volei ori popice se disputau între formaţii româneşti. Erau vremuri când la fiecare disciplină sportivă exista un Nicolae Dobrin, adică un fenomen.
La şpriţ cu fotbaliştii
Doru Tureanu a fost pentru hocheiul pe gheaţă românesc ceea ce a fost Dobrin pentru fotbal. Cel mai bun! O spun toţi coechipierii săi din perioada în care naţionala de hochei pe gheaţă a României era o prezenţă constantă la Jocurile Olimpice. De aceeaşi părere sunt şi predecesorii acelei generaţii de excepţie, singura care s-a bătut în grupa de elită a campionatului Mondial, alături de titanii Rusia, SUA, Cehoslovacia, Canada sau Suedia. Ca atacant la Dinamo, Doru Tureanu mergea la câte un şpriţ alături de fotbaliştii grupării din Ştefan cel Mare. Se laudă şi acum cu asta.
După ce s-a lăsat de hochei, Tureanu n-a ştiut să-şi gestioneze celebritatea. Loviturile p