Ingrediente:
muşchi de porc (viţel, piept de curcan sau de pui), legume fierte: fasole verde, morcov, cabanos sau cârnaţi, brânză topită, murături (castraveţi şi gogoşari în oţet), muştar, ou, condimente, aluat de foietaj.
Mod de preparare:
Foaia de carne se taie cu un cuţit ascuţit, se bate ca pentru şniţel. Se condimentează şi se dă puţin deoparte. Resturile de carne rămase după tăierea marginilor foii dreptunghiulare se amestecă bine cu un ou, o felie de pâine înmuiată în lapte, sare şi condimente, un căţel de usturoi, verdeaţă tocată. Se fierbe fasolea şi morcovul, apoi se taie bucăţi, respectiv bastonaşe. Foaia de carne se unge cu muştar, se aşază un pat din compoziţia de carne tocată, apoi legumele, iar în mijloc o bucată de cabanos sau de cârnăcior semiafumat. Se rulează foaia de carne, se leagă cu aţă, se aşază într-o tavă cu apă (până la jumătate), se dă la cuptor cam o oră şi jumătate. După ce se răceşte, se împachetează în foaie de foietaj, se unge cu o lingură de smântână, apoi se dă la cuptor (preîncălzit) până se rumeneşte frumos aluatul.
Ingrediente:
muşchi de porc (viţel, piept de curcan sau de pui), legume fierte: fasole verde, morcov, cabanos sau cârnaţi, brânză topită, murături (castraveţi şi gogoşari în oţet), muştar, ou, condimente, aluat de foietaj.
Mod de preparare:
Foaia de carne se taie cu un cuţit ascuţit, se bate ca pentru şniţel. Se condimentează şi se dă puţin deoparte. Resturile de carne rămase după tăierea marginilor foii dreptunghiulare se amestecă bine cu un ou, o felie de pâine înmuiată în lapte, sare şi condimente, un căţel de usturoi, verdeaţă tocată. Se fierbe fasolea şi morcovul, apoi se taie bucăţi, respectiv bastonaşe. Foaia de carne se unge cu muştar, se aşază un pat din compoziţia de carne tocată, apoi legumele, iar în mijloc o bucată de cabanos sau de cârnăcior semiafumat. Se rul