Cei doi tineri care au intrat în vizorul anchetatorilor că ar fi fost protagoniştii jafului din 29 mai anul trecut asupra sediului de la Casa de Cultură al Băncii Carpatica au fost condamnaţi. Nicuşor Manta, de 35 de ani, şi Lucian Radu Apostol, de 34 de ani, ambii din Năvodari, au fost primit ieri, de la magistraţii Judecătoriei Constanţa, câte 12 ani de închisoare fiecare pentru fapta săvârşită atunci.
Sentinţa dată poate fi atacată cu apel la Tribunalul Constanţa.
Atacul asupra sucursalei a fost dat în dimineaţa zilei de 29 mai 2009, la puţin timp după ce sucursala fusese deschisă. În mai puţin de 40 de secunde, cei doi au reuşit să fugă cu 69.000 de lei. Cei doi tineri care au intrat în vizorul anchetatorilor că ar fi fost protagoniştii jafului din 29 mai anul trecut asupra sediului de la Casa de Cultură al Băncii Carpatica au fost condamnaţi. Nicuşor Manta, de 35 de ani, şi Lucian Radu Apostol, de 34 de ani, ambii din Năvodari, au fost primit ieri, de la magistraţii Judecătoriei Constanţa, câte 12 ani de închisoare fiecare pentru fapta săvârşită atunci.
Sentinţa dată poate fi atacată cu apel la Tribunalul Constanţa.
Atacul asupra sucursalei a fost dat în dimineaţa zilei de 29 mai 2009, la puţin timp după ce sucursala fusese deschisă. În mai puţin de 40 de secunde, cei doi au reuşit să fugă cu 69.000 de lei.