Până acum vreo 200 de ani, lumea era un loc mult mai urât mirositor decât în prezent. Vreme de sute de ani, din colibele ţăranilor până în palatele împărăteşti, duhoarea era la ea acasă. Regina Elisabeta I a Angliei se considera pe sine un model în ceea ce priveşte igiena personala. Susţinea că face baie la fiecare 3 luni, indiferent dacă are nevoie sau nu. “Pe vremea de care vorbim, în oraşe domnea o duhoare pentru noi, modernii, de neînchipuit. Străzile trăsneau a gunoi şi bălegar, curţile dosnice a urină, casele scărilor a lemn putrezit şi murdărie de şobolan, bucătăriile a varză stricată şi seu; încăperile neaerisite duhneau a praf mucegăit, dormitoarele a cearşafuri unsuroase, a paturi de puf umed şi a mirozna înţepător-dulceagă din oalele de noapte. Din cămine trăsnea pucioasa, din tăbăcării duhneau leşiile corosive, din căsăpii sîngele scurs. Oamenii puţeau a sudoare şi haine nespălate; gura le duhnea a dinţi stricaţi, stomacurile a zeamă de ceapă, iar corpurile, cînd nu mai erau prea tineri, a brînză veche, lapte acru şi bube. Duhneau rîurile, pieţele, bisericile, duhneau pe sub poduri sau în palate. Ţăranul trăsnea deopotrivă cu popa, ucenicul meseriaş cît nevasta de meşter, puţea toată nobilimea, ba chiar şi regele, cu o duhoare de animal de pradă, iar regina ca o capră bătrână, atît vara, cît şi pe timp de iarnă. Fiindcă lucrării schimonositoare a bacteriilor nu i se ştia încă în secolul al optsprezecelea măsura, aşa că nu era făptuire a omului, nici ziditoare nici distrugătoare, nu era nici o vădire a vieţii înmugurind sau descompunîndu-se, care să nu fie însoţită de vreo împuţiciune.” La recomandarea săptămânii avem o carte despre Franţa secolului al XVIII-lea, un roman al scriitorului Patrick Suskind. Grenouille, personajul principal al romanului “Parfumul“, este un tânăr controlat de simţul lui olfactiv peste măsură de dezvoltat. Pentru el, lumea nu po