Criza europeana in sos grecesc are un bilant singular. Pare a fi mai mult o euro-drahma decat o euro-drama. Daca o privim cu ochi american, observam ca au avut dreptate Milton Friedman si Martin Feldstein, vulturii monetaristi din Chicago care, inainte de introducerea monedei unice avertizau Europa sa nu-si faca iluzii, se precizeaza intr-o analiza realizata de publicatia italiana Panorama, citata de Rador.
Daca privim in schimb euro-drahma cu ochi european, vedem ca a avut dreptate partidul euro-ortodox germanic. Care, cu Karl Otto Pöhl, Jürgen Stark si Axel Weber, trecutul, prezentul si poate viitorul Bancii Centrale Europene, in cazul in care Berlinul va continua sa invinga si numai daca lui Jean-Claude Trichet nu-i va urma Mario Draghi, a repetat ca salvarea Greciei nu este posibila: ar fi ca si cum ai deschide cutia Pandorei de unde ar iesi tot raul din lume, inclusiv ruptura actului constitutiv al monedei euro.
Articolele 123 si 125 ale Tratatului de la Lisabona stabilesc ca Uniunea nu este responsabila de datoriile si de deficitul tarilor membre si nici de cele ale administratiilor publice care-i apartin.
Acelasi Tratat da dreptate si Frantei lui Nicolas Sarkozy, care se afla pe o pozitie total diferita si face apel la articolul 122 pentru care, in cazuri de extrem pericol, Consiliul European poate aproba, in unanimitate sau in majoritate, in functie de gravitatea cazului, ajutorarea unei tari membre.
Chiar si in Italia au inceput sa se schimbe pozitiile. Tommaso Padoa Schioppa, fost ministru in guvernul Prodi, a spus un nu hotarat salvarilor gratuite. Pentru Antonio Martino, fost ministru in guvernul Berlusconi, Grecia ar trebui salvata pentru a evita o dauna majora. Oricum ar fi, important este ca toti sunt bucurosi. Alegatorii germani sunt fericiti deoarece Berlinul nu va plati pentru cheltuitori. Cei greci