* afirmă senatorul PSD de Brăila Ion Rotaru despre demisia lui Cristian Diaconescu din cadrul PSD * Rotaru speră ca Diaconescu să revină totuşi asupra deciziei, altfel partidul pierde un om valoros
Demisia senatorului Cristian Diaconescu din PSD i-a luat prin surprindere pe mulţi dintre colegii de Senat, dar mai ales pe cei de partid. Ieri, liderul grupului independenţilor din Parlament, fostul PSD-ist Gabriel Oprea, a confirmat faptul că Diaconescu s-a alăturat acestui grup.
"L-am cunoscut pe Cristi Diaconescu şi am discutat cu el în mai multe împrejurări. Mi-a făcut întotdeauna o impresie bună şi am considerat că face parte din categoria oamenilor de nădejde. Mă surprinde gestul său şi cred că s-a pripit. Nu ştiu dacă asta este motivaţia reală sau care ar fi cea reală, dar atâta timp cât te alături unei structuri politice, chiar dacă în timp ai unele supărări legate de oameni, anumite personaje sau situaţii, nu trebuie să te superi pe tot partidul şi să iei decizii pripite. Ar fi putut să discute asta în cadrul partidului, dacă avea bănuieli, putea să ceară lămuriri, explicaţii, dar nu să îşi dea brusc demisia. Regret decizia lui şi sper să revină totuşi asupra ei, pentru că altfel, partidul va pierde un om valoros", ne-a declarat senatorul PSD de Brăila Ion Rotaru. Acesta a mai adăugat că dacă se confirmă faptul că anumite personaje din cadrul PSD ar fi ordonat urmărirea lui Cristian Diaconescu, un coleg în fond, atunci acest lucru este incalificabil şi condamnabil şi că ar trebui luate măsuri drastice împotriva acestor persoane, dar şi pentru descurajarea unor astfel de practici, pe viitor.
În ceea ce îl priveşte, senatorul PNL Constantin Cibu ne-a declarat că l-a cunoscut prea puţin pe Diaconescu pentru a-şi da cu părerea. "Şi-a dat demisia? Să fie sănătos! Eu l-am cunoscut prea puţin ca să am acum o părere despre demisia lui". * afirm