Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia: „Bogaţii să plătească pentru criză!”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 februarie 2010 ·

Din Atena până la Salonic, oamenii au protestat ieri faţă de planul de austeritate al guvernului. Greve au avut şi vor mai avea loc în Spania şi în Portugalia. Sursa: AFP

„Fără sacrificii, bogaţii ar trebui să plătească pentru criză!”, au strigat, ieri, zeci de mii de greci, care au ieşit în stradă la Atena pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate asumate de statul elen, strivit sub povara unei uriaşe datorii.

În total, sute de mii de oameni au participat la o grevă generală, care a închis şcolile, ziarele, dar şi obiectivele turistice, a oprit la sol aproape toate zborurile din şi înspre Grecia şi a sistat transportul public, potrivit Reuters. Suntem conştienţi de problemele financiare ale ţării, dar măsurile nu sunt corecte”, a spus şeful sindicatului GSEE, Yiannis Panagopoulos, care a apreciat că oamenii cu venituri mici nu ar trebui să plătească pentru o criză pe care nu au creat-o.

Măsurile prin care Atena speră să reducă deficitul bugetar de 12,7% şi datoria publică de 300 de miliarde de euro îi vor afecta însă pe toţi. Guvernul a spus că va îngheţa salariile bugetarilor, va creşte vârsta de pensionare şi va majora taxele pentru carburanţi, alcool şi tutun, încercând totodată să combată evaziunea fiscală.

Război verbal Atena - Berlin

Încurajat de susţinerea publică pentru măsurile de austeritate, evidenţiată de sondajele de opinie, guvernul nu pare îngrijorat de semnalul de avertisment trimis de greviştii care au promis totuşi că vor ieşi în stradă şi luna viitoare.

În schimb, vicepremierul grec a atacat dur elita Uniunii Europene şi în special Germania. Theodoros Pangalos a declarat, pentru BBC, că problemele Greciei nu s-ar fi accentuat dacă UE ar fi avut o conducere puternică şi a subliniat că şi alte state, precum Italia, Franţa sau Belgia, au recurs la metode menite să as

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°