Dacă în trecutele stagiuni, Opera Naţională propunea tot felul de premiere, acum ne bucurăm de reluări, după baletul Anna Karenina fiind readusă „în circuit“, după 3 ani de absenţă, opera Cosi fan tutte de Mozart, propunînd distribuţii în parte noi, cu debuturi (în principiu) interesante. În regia lui Ştefan Neagrău şi scenografia Vioricăi Petrovici, producţia se păstrează onestă, cu încercări de umor foarte rar amuzante, cu o coregrafie „simpluţă“ (imaginată de Mihai Babuşka), dar îngrijit prezentată, de remarcat fiind, în ansamblu, corectitudinea interpretării. În prima seară, o sală aproape plină a urmărit şi apariţia sopranei Iulia Isaev în rolul Fiordiligi, abordat în debut pe scena noastră, glasul său generos, eleganţa stilistică, frazarea şi sensibilitatea ce o caracterizează (trecînd peste problemele în acut şi platitudinea expresiei scenice) fiind apreciate, dar sub rezerva incapacităţii sale de a capta spectatorul, ceea ce devine extrem de ciudat pentru o solistă a cărei activitate se desfăşoară, de mulţi ani, în străinătate.

Pe de altă parte, tenorul Hector Lopez – extrem de aplaudat la premieră, în urmă cu vreo 4 ani – a surprins prin dificultăţile vocale enorme, prin maniera neplăcută de a cînta, în timp ce baritonul Ion Dimieru a rămas acelaşi conştiincios, dar nefinisat „emiţător de sunete“, uneori frumoase. La polul opus, mezzosoprana Maria Jinga a avut şi charismă, şi vervă şi, mai ales, a cîntat excelent, ridicîndu-se, astfel, deasupra întregii distribuţii, iar baritonul Florin Simionca a reuşit să fie un foarte convingător Don Alfonso, fiind mult mai bun decît în alte roluri, soprana Dorina Cheşei rămînînd incertă în Despina. Cea de-a doua reprezentaţie a propus debutul tînărului tenor Liviu Indricău într-un rol important – Ferrando –, însă neinspirat „aruncat“ într-o asemenea partitură, glasul său deosebit de calitativ cucerind