Este frapant faptul ca numerosi politicieni si oameni de afaceri s-au lasat corupti de profesioniste ale sexului, desigur capabile, dar care nu valoreaza mai mult de 1.000 de euro prestatia, ceea ce reprezinta mult mai putin decat costurile de pe vremea marchizei de Pompadour. Daca apoi au alte gusturi, nu aspira la un rafinat ca Alcibiade, ci la cate un transsexual marcat de periple prin cotloane ale portului Pireu, scrie celebrul scriitor si semiotician italian Umberto Eco, in revista L'Espresso, citat de Agerpres.
Eram obisnuiti cu doua principii, spune Eco: unul se exprima intr-un savuros proverb sicilian care, tradus in mod pudic ar suna asa: "Mai bine sa exerciti puterea decat sa comiti acte carnale ilicite"; celalalt era ca oamenii puterii, daca doreau relatii sexuale le aveau in vedere pe contesa Castiglione, Mata Hari, Sarah Bernhardt sau Marilyn Monroe.
Aceasta nu inseamna ca potentatii de altadata au fost insensibili la placerile carnale. Cu certitudine ca De Gasperi (fondatorul partidului crestin democrat, n.red) sau Berlinguer (fost secretar al Partidului Comunist italian, n.red) au obisnuit publicul cu o alta austeritate. Palmiro Togliatti a indraznit cel mult un divort, iar daca o minora ii spunea "papi" era pentru ca a adoptat-o. Dar Iulius Cezar isi oferea la gramada centurioni, patriciene romane si regine ale Egiptului, Regele Soare avea favorite in lant, Victor Emanuel al II-lea o frecventa pe frumoasa Rosina, pentru a nu mai pomeni de Kennedy.
Totusi, acesti oameni mari pareau sa considere femeia (sau efebul) precum odihna razboinicului: cu alte cuvinte, mai intai trebuia cucerita Bactriana (regiune istorica din Asia Centrala, n.red) trebuia umilit Vercingetorix, triumfat din Alpi si pana la piramide, realizata unirea Italiei, iar sexul era ceva suplimentar, ca un Martini "straight up", dupa o zi obositoare. Poten