Gospodăriile din România au plătit în 2009 cu până la 6% mai mult pe bunuri de uz curent faţă de anul precedent, arată un studiu GfK România. Deşi creşterea fost influenţată simţitor de inflaţie, consumul de ulei şi bere au avut o contribuţie semnificativă.
Prima jumătate a anului 2009 a debutat cu o creştere a consumului casnic în valoare mai accentuată faţă de perioada similară din 2008. Principalul factor care a influenţat această evoluţie a fost valoarea mai mare plătită de consumatori pentru coşul de cumpărături, creştere de până la 9%.
„După acest prim avânt curajos, în a doua jumătate a anului comportamentul de cumpărare al gospodăriilor a fost unul mai temperat. Creşterea valorii plătite la un act de cumpărare faţă de a doua jumătate a anului 2008 a fost de doar 3%, pe fondul unei uşoare creşteri a frecvenţei de cumpărare", declară Raluca Răschip, director departament Consumer Tracking GfK România.
O tendinţă importantă în 2009 a fost orientarea consumatorului român către consumul „în casă" („in-home"). Prin urmare, anumite categorii au înregistrat creşteri mai însemnate.
Dintre produsele alimentare de bază, consumul de ulei a crescut cu aproape 4%. Populaţia a gătit mai mult în gospodărie, tendinţă susţinută de creşterea cantităţii de ulei cumpărată, în timp ce numărul de consumatori a rămas constant.
Cei de la GfK spun că aceste creşteri au fost influenţate şi de scăderea puternică a preţului mediu plătit pentru ulei, o diferenţă de până la 24% în 2009 faţă de 2008.
Cafeaua ambalată, preferată
Printre produsele „de răsfăţ" pe care consumatorii şi le-au permis în ciuda contextului economic mai puţin favorabil, se situează cafeaua măcinată şi prăjită. Mai mult decât în 2008, producătorii au susţinut acest consum, prin promoţii axate atât pe valoare adăugată, cât şi pe preţ.
Rezultatul s-a tradus într-o frecvenţă