Judecătoarea Livia Doina Stanciu (54 de ani) a fost aleasă, ieri, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, şapte voturi "pentru" şi trei „împotrivă". Stanciu a declarat că îşi doreşte ca, la sfârşitul mandatului, dacă va fi validată de şeful statului, să obţină un sediu pentru instanţa supremă, şi că este convinsă că, alături de colegii de la ICCJ, va reuşi să reprezinte o pârghie de echilibru în raport cu celelalte puteri ale statului.
Magistratul a făcut parte din completul de judecată care a decis condamnarea cu închisoare în cazul fostului primar al oraşului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău. Stanciu şi-a început cariera de magistrat în anul 1980, ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.Cinci judecători au candidat ieri la preşedinţia ICCJ, iar unul dintre favoriţi pentru această funcţie, judecătoarea Gabriela Bârsan, soţia judecătorului Corneliu Bârsan - reprezentantul României la CEDO - şi-a retras candidatura în ultimul moment.
Ea şi-a motivat gestul prin faptul că există o problemă de legalitate, pentru că este preşedinta Secţiei de contencios a ICCJ, unde se judecă o contestaţie împotriva conducerii CSM.