Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitatea Craiova, în menghina clanurilor mafiote?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 februarie 2010 · ·

LIGA I. „Ştiinţa” nu ştie unde va disputa meciul cu Gaz Metan Mediaş. Patronul Mititelu se vaită că este încolţit de interlopii din Craiova, dar şi de şefii de la FRF şi de la LPF, cu care se află în război. Sursa: Mediafax

Universitatea Craiova, simbolul fotbalistic al Olteniei, este în pericol să nu poată organiza meciul din etapa a 19-a din Liga I, cu Gaz Metan Mediaş.

„Ştiinţa” riscă să devină victima colaterală într-un război care nu-i aparţine. Adrian Mititelu, patronul „juveţilor”, acuză conspiraţia primarului Antonie Solomon, care ar face jocurile lui Gigi Neţoiu şi ale lui Doru Petrescu, zis „Măgaru’”.

Mititelu şi „Măgaru’” sunt rivali pe piaţa terenurilor din Craiova. Se ştie că şeful „juveţilor” are mari probleme financiare, iar afacerile cu terenuri merg tot mai prost, astfel că este nevoit să apeleze la împrumuturi. Totul se rezumă, aşadar, la un „meci” pornit de la terenuri, iar stadionul „Ion Oblemenco” a devenit unealtă de şantaj.

Distanţa este problema

Adrian Mititelu a intenţionat să mute echipa la Drobeta Turnu Severin, pe un stadion care tocmai a fost renovat şi omologat. Însă ieri, Craiova a fost înştiinţată oficial de FRF că mutarea nu este permisă.

„Regulamentul nu permite niciunui club să desfăşoare meciurile de pe teren propriu într- o localitate aflată la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de oraşul de reşedinţă. Între Craiova şi Turnu Severin sunt 120 de kilometri”, a motivat ieri federalul Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere.

„Îi dau stadionul cu chirie de un euro pe lună”

„Ştiinţa” nu poate juca însă nici pe „Ion Oblemenco”, deoarece contractul de închiriere a expirat. Mititelu reclamă piedicile puse de primărie.

„Renunţ şi la datoria pe care o are şi-i dau stadionul în concesiune pe 30-40 de ani, cu o chi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 17 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 37 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 8 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°