Profitul net al OMV Petrom a crescut cu 34% în 2009, la 1,36 miliarde de lei (peste 322 de milioane de euro), chiar dacă cifra de afaceri a scăzut cu 23%, la 12,8 miliarde de lei (aproximativ trei miliarde de euro).
Cu toatea acestea, compania a înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut pierderi de 171 de milioane de lei, de 7,4 ori mai mici faţă de perioada similară din 2009. Rezultatul negativ a fost de peste două ori mai mare decât estimările analiştilor, care au prevăzut o pierdere de 75,4 milioane de lei pentru perioada analizată.
Ultimul trimestru din 2009 a fost al doilea trimestru de după privatizare când profitul net a înregistrat o valoare negativă, ca urmare a pierderilor cauzate de cursul de schimb şi a cheltuielilor cu dobânzile.
"În pofida condiţiilor economice nefavorabile, 2009 a marcat încheierea cu succes a unor etape importante. Pe măsura ce piaţa gazelor şi a carburanţilor a continuat să se deterioreze în 2009, am acţionat prompt, ajustând corespunzător lanţul nostru valoric şi revizuind în mod adecvat strategia în activitatea de rafinare şi de produse chimice", a declarat, în raportul financiar, directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe.
Numărul angajaţilor companiei s-a redus anul trecut cu peste 5.800, fiind înregistraţi 27.470 de salariaţi la finele lunii decembrie, potrivit raportului anual transmis, joi, Bursei de Valori Bureşti (BVB). În decembrie 2008 compania avea peste 33.300 de angajaţi.
În perioada octombrie - decembrie, OMV Petrom a disponibilizat 745 de persoane, de la 28.215 de salariaţi cât avea la finele lunii septembrie.
Petrom a anunţat în decembrie că va disponibliza caproximativ 1.000 de angajaţi ai combinatului chimic Doljchim, din cauza renunţării la activităţile de chimie şi petrochimie până la finele anului 2010. Dintre aceştia, aproape 200 de salariaţi vor rămâne pe platform