Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FANTASY&CIENCE FICTION. Nebuloasele Nebule

Publicat in Observator Cultural, joi 25 februarie 2010 ·

S-au anunţat de curînd nominalizările la Premiile Nebula 2010. La categoria „Roman“, lista scurtă stabilită de membrii SFWA (Science Fiction & Fantasy Writers of America) cuprinde şase titluri care, zic eu, vor stîrni multe discuţii printre fanii F&SF. Se ştie că aceştia preferă un anumit gen de romane, mai aproape de S decît de F, şi nu sînt împătimiţi după calităţile literare ale unui text, fiind mai degrabă admiratori ai ideilor SF decît ai stilului, ai măiestriei artistice a scriitorului. În general. Cele şase romane nominalizate anul acesta la Premiile Nebula sînt scrise de autori-artişti care îşi găsesc fanii mai degrabă printre cititorii de mainstream. Poate fi asta o tendinţă a literaturii F&SF actuale? Da, cred că da. Cred că, în ultima vreme, mult din ceea ce înseamnă F&SF se deplasează spre mainstream, aşa cum destule nume din mainstream încep să folosească în scrierile lor teme şi motive SF. Dar să luăm pe rînd cele şase romane şi să vedem ce e cu ele şi unde s-ar potrivi în peisajul editorial românesc. The Windup Girl de Paolo Bacigalupi. O Thailandă viitoare, într-o lume în care totul se învîrte în jurul caloriilor, de la hrană la energie, o lume în care biotehnologiile au înlocuit orice alte tehnlogii şi în care trăieşte Emiko, o fată de tip nou (sau reprezentantă a Omului Nou, posibil treapta următoare în evoluţia umană), care vrea să trăiască altfel. Recenziile au scos în evidenţă complexitatea personajelor şi a poveştii în sine, i s-a lăudat scriitura şi i s-au reproşat unele scene de violenţă şi sex. S-a mai spus că este unul dintre cele mai bune romane publicate, în ultima vreme, de un autor aflat la primul său roman. Iar Lev Grossman a zis că este cyberpunk fără calculatoare. Ca vînzări, pe Amazon.com, romanul este pe locul 388. În topurile celor mai bune cărţi F&SF din 2009, Publishers Weekly îl plasează pe locul 1, iar Barnes&Noble pe lo

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 3 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum o ora
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 2 ore
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

”Nu suntem pregătiţi pentru ce ne aşteaptă în 4-5 ani”. Avertismentul șefului NATO privind planurile Rusiei

Ziare.com acum o ora
Şeful NATO, Mark Rutte, a avertizat joi, 12 decembrie, că alianţa nu este pregătită pentru ameninţările cu care se va confrunta din partea Rusiei în următorii ani şi că este timpul să treacă la o mentalitate de război, inclusiv sporind cheltuielile

Gorghiu, după decizia în „Dosarul Ursu”: Am trăit să văd o asemenea reparaţie chiar şi parţială

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a admis joi apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul disidentului anti-comunist Gheorghe Ursu şi a dispus rejudecarea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti. „Mă bucur că

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 3 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°