Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valutistul din Siret îl ştie pe unul dintre suspecţi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 25 februarie 2010 ·

Poliţiştii din Suceava au finalizat portretele-robot ale celor doi suspecţi în cazul asasinării unei femei şi a fiicei acesteia. Sursa: Sergiu Rusu

Poliţia Suceava a finalizat ieri portretele-robot ale principalilor suspecţi în cazul dublului asasinat, de miercurea trecută, din oraşul Siret, judeţul Suceava.

Acestea au fost realizate pe baza mărturiilor unor localnici care în ziua asasinatului au văzut doi indivizi suspecţi în zona blocului unde locuia familia valutistului Vasile Hriţcu, ale cărui soţie şi fiică au fost împuşcate în cap.

Potrivit anchetatorilor, este vorba despre doi bărbaţi în vârstă de aproximativ 35 şi, respectiv, 45 de ani. Din descrierile martorilor, cel mai tânăr era îmbrăcat, în ziua crimei, cu o geacă de culoare neagră (posibil fâş), cu fermoar negru, pantaloni largi de culoare închisă, iar pe cap purta un fes de culoare neagră. Celălalt bărbat, mai în vârstă, avea o haină de culoare gri închis spre verzui, iar pe cap - o căciulă din blană gri cu alb.

Posibil contrabandişti

Vasile Hriţcu ne-a declarat ieri, după ce a văzut portretele-robot, că îi este cunoscută figura celui mai tânăr dintre suspecţi, fără a putea preciza însă unde şi în ce condiţii l-a întâlnit.

„Cred că au dus marfă (ţigări de contrabandă - n.r.) prin zona Siret. Sigur trebuie să-i ştie cineva. Ăştia nu sunt şmecheri, sunt flămânzi. S-au gândit că găsesc nu ştiu ce vraf de dolari sau euro”, afirmă Vasile Hriţcu, dezminţind încă o dată zvonurile potrivit cărora el ar fi fost implicat în activităţi de contrabandă cu ucraineni.

„Eu sunt orfanul de la Siret”

Hriţcu ne-a declarat că va merge cu cele două portrete-robot prin satele din jur, sperând că îi va recunoaşte cineva.

„Fiul meu (de 14 ani - n.r.) mi-a spus că vrea să dea la Academia de Poliţie şi, când o să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere. Ce venituri și datorii are șeful statului

Adevarul acum 32 minute
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale și a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, detalii privind finanțarea campaniilor sale electorale pentru alegerile locale și prezi

Consiliul Concurenței analizează preluarea Grupului Regina Maria de către Mehiläinen Oy

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical U

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 55 minute
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum o ora
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum o ora
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

Știri Constanța Guvernul aprobă acordul de mediu pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și extinderea depozitului de combustibil ars

Ziua Constanta acum 2 ore
În ședința Guvernului României din data de 14 iulie 2025 s-a adoptat Hotărârea de Guvern privind emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi extinderea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars cu mo

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 3 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum o ora
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Anchetă în judeţul Cluj, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum / Manevrele de resuscitare nu au dat rezultat

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii şi procurorii din Cluj au deschis, luni, un dosar de cercetare penală, după ce un tânăr de 24 de ani a fost găsit pe marginea unui drum, iar manevrele de resuscitare derulate de către echipajele medicale nu au avut rezultat. ”În dimineaţa

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/33°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°