Imagini frumoase şi filmate cu virtuozitate. Oameni, zgîrie-nori, asfalt, maşini. Sîntem în Bucureşti? Nu. Faimoasa Times Square este departe de a fi un loc magnific şi pompos, pe măsura celebrităţii sale. O întretăiere de străzi în jurul Broadway-ului şi în mijlocul insulei numite Manhattan, într-o zonă populată, populară şi aglomerată. Cîndva, cu un statut incert şi chiar rău famat, doar existenţa bine-cunoscutului cotidian de mare tiraj New York Times oferindu-i, constant, o bună parte din viitorul prestigiu.

Vocea comentatoarei de la CNN este simpatică şi ne oferă multe poveşti interesante, despre multe magazine şi magazinaşe, shopuri de tot felul, restaurante de sorginte mai mult exotică; cîrciumioarele italieneşti, indiene, turceşti sau pakistaneze sînt ceva obişnuit în peisaj. Dar găsim şi fast-foodurile din cea mai nobilă stirpe americănească, preţuite de copiii de pretutindeni, la Teheran, la Moscova sau la Bucureşti, dincolo de scutul antirachetă care atrage glumele şi ironiile presei iraniene. Degeaba se înfoaie Mircea Badea: se nasc şi la Iran oameni. Delia Sofar a dat un roman despre viaţa Iranului de după revoluţia islamică aşa cum nici Buzura, nici Breban, nici Cărtărescu nu au reuşit să scrie despre România postdecembristă. Rîdem degeaba, imaginile de pe diferite meleaguri ne aduc la realitate. Nu sîntem cei mai cu moţ de pe planeta Pămînt. Se trăieşte, se mănîncă, se iubeşte sau se moare la fel peste tot. Chiar şi durerile de burtă sau de cap pot fi aceleaşi. Asta e lumea globalizată. Oricît s-ar zbate patronatul român de profil să impună campania„Mîncaţi produse româneşti!“, este clar că toate prăjelile de la McDonald’s atrag adolescenţii (şi cei români şi cei americani se înghesuie la Pizza Hut şi la McDonald’s mai mult ca să fie văzuţi şi să „se dea mari“ decît de foame). Ce vedem noi pe micul ecran la concurenţă cu cong