Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Români, concurenţi la Premiul pentru Literatură

Publicat in GAZETA de SUD, joi 25 februarie 2010 ·

Federaţia Europeană a Librăriilor, Consiliul European al Scriitorilor şi Federaţia Europeană a Editorilor de carte organizează ediţia 2010 a Premiului European pentru Literatură, anunţă Consiliul Europei. În cadrul ceremoniei de premiere care va avea loc în luna noiembrie 2010 vor fi recompensaţi scriitori debutanţi din 11 ţări participante la programul UE Cultura. România va participa alături de ţările selectate: Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Luxembourg, Slovenia, Spania şi Macedonia. Procesul de selecţie a început în ianuarie. Premiul European pentru Literatură are rolul de a atrage atenţia asupra creativităţii, diversităţii şi bogăţiei literaturii europene contemporane, de a promova circulaţia literaturii în Europa şi de a spori interesul cetăţenilor europeni pentru operele literare din alte ţări de pe Bătrânul Continent.

Anul trecut, 12 autori debutanţi din primul grup de ţări participante au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Bruxelles. La ceremonie au participat preşedintele José Manuel Barroso, scriitorul suedez Henning Mankell, ministrul suedez al culturii, Lena Adelsohn Liljeroth, şi preşedintele Comisiei pentru Educaţie şi Cultură a Parlamentului European, Doris Pack. În 2011 vor fi premiaţi autori din cele 12 state rămase din totalul de 35 de ţări participante la Programul UE Cultura. Premiul European pentru Literatură este cofinanţat prin Programul Cultură al Uniunii Europene. Acest program sprijină proiectele de cooperare culturală transnaţională în care sunt implicate minimum trei state participante la program. De asemenea, oferă sprijin pentru traducerea operelor literare şi este deschis tuturor sectoarelor culturale, cu excepţia audiovizualului, pentru care există programe separate. Federaţia Europeană a Librăriilor, Consiliul European al Scriitorilor şi Federaţia Europeană a Editorilor de carte org

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atenţionare de călătorie în Italia! Cod galben pentru ploi în Sicilia

Ziua Constanta acum 55 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, Sicilia, că Departamentul de Protecție Civilă a emis avertizări de cod galben pentru ploi în zona de est a i

Silviu Prigoană a fost înmormântat în mare secret! Familia a făcut anunțul oficial. Cum arată mormântul

Cancan acum 43 minute
Silviu Prigoană fost înmormântat! Cunoscutul antreprenor și fondator al postului de televiziune Realitatea a fost condus pe ultimul drum joi, în cadrul unei ceremonii discrete. După eveniment, familia a emis un comunicat oficial în care a oferit det

Agent secret, concediat după ce a folosit casa din Hawaii a familiei Obama în scop personal

Mediafax acum o ora
Un agent al Serviciului Secret din SUA, însărcinat cu protecţia fostului preşedinte Barack Obama, şi-a încălcat în mod conştient şi repetat îndatoririle în timp ce încerca să cucerească o iubită. El trăia o viaţă dublă, potrivit unui nou memoriu al

Lasconi cere ca Parchetul General să se autosesizeze în privinţa întâlnirii lui Simion cu agenţi GRU

Mediafax acum 2 ore
„Ciolacu, Ciucă şi Iohannis se joacă cu focul pe lângă cisterna cu gaz rusesc. (...) Astăzi asistăm la o şaradă făcută în jurul lui George Simion de către coaliţia PSD-PNL şi sateliţii ei. Disperarea este prea mare. Această caracatiţă care de 35 de

Educatoare la o grădiniţă din Bucureşti, urmărită penal pentru purtare abuzivă. Femeia ar fi ”lovit, smucit, tras sau împins” şase copii

News.ro acum 2 ore
O educatoare la o grădiniţă din Sectorul 1 al Capitalei este urmărită penal pentru purtare abuzivă. Femeia este acuzată că a ”lovit, smucit, tras sau împins” şase copii şi a fost plasată sub control judiciar, cu interdicţia de a profesa pe perioada

André Rieu va concerta în 2025 la Cluj-Napoca

News.ro acum 2 ore
Celebrul violonist şi dirijor André Rieu va concerta la Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca, în 13 şi 14 noiembrie 2025. Biletele vor fi puse în vânzare începând de joi, 21 noiembrie 2024, ora 12.00 şi vor putea fi achiziţionate exclusiv din re

Alexandra Huțu, deputat PSD și candidat pentru Senat despre soluțiile deja identificate din 2022 pentru reluarea investiției Barajului Vârfu Câmpului

Botosani News acum 24 minute
„Mă bucur că PNL Botoșani a reacționat la ultima mea interpelare și i-a dat undă verde colegului lor, ministrul Mediului, să implementeze soluția la problema apei din Botoșani, pe care i-am indicat-o încă din 2022 împreună cu specialiștii din minist

Expoziția de pictură și grafică „Salonul de toamnă”, la Botoșani

Botosani News acum 39 minute
Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 17-29 noiembrie 2024, în spațiul Colecției de Artă (Piața Revoluției, nr. 12), expoziția „Salonul de toamnă”. Vor fi expuse lucrări de pictură și grafică, cu teme liber alese, semnate de 13 artiști bo

Controale ale Poliţiei Locale pe mijloacele de transport din Timişoara

Timpolis acum o ora
Foto: Poliţia Locală Timişoara Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranța Transportului Urban au organizat miercuri, 13 noiembrie, o amplă acțiune pe mijloacele de transport în comun care deservesc zona centrală a Timişoarei, dar și zon

Accident cu 11 mașini pe autostrada A3, lângă Ploiești. Traficul continuă să fie blocat

Libertatea acum 4 ore
Un accident rutier în care au fost implicate 11 mașini în care se aflau 26 de oameni a avut loc, joi dimineață, pe autostrada A3, lângă Ploiești, și a fost activat planul roșu de intervenție.

Vremea

București
acum

joi

5°/7°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
Iasi
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
Constanta
acum

joi

6°/10°
vin.

7°/8°
sâm.

5°/8°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/4°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
Timisoara
acum

joi

-0°/5°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/9°