Deşi a realizat un profit net mai mare cu o treime faţă de cel din 2008, Petrom nu vrea să-l împartă cu statul, cu Fondul Proprietatea şI micii acţionari. Mai mult, compania doreşte o majorare de capital şi creşterea preţurilor la gazele naturale pentru a putea susţine investiţiile programate. Petrom a realizat anul trecut un profit net de 1,368 miliarde de lei, în creştere cu 34% faţă de cel din 2008 dar propune acţionarilor să nu distribuie dividende. În cazul în care acţionarii vor fi de acord în AGA din 29 aprilie, acesta ar fi al doilea an consecutiv în care nu va distribui dividende.
"Având în vedere nivelul ridicat de lichiditate de care este nevoie pentru susţinerea necesarului de investiţii al companiei, propunerea managementului este de a nu distribui dividende pentru anul 2009. Bugetul de investiţii al companiei şi propunerea privind dividendele vor fi supuse spre aprobare în AGA din 29 aprilie 2010", se arată în raportul financiar al companiei.
MAJORARE DE CAPITAL
Surse guvernamentale declarau în decembrie că statul român este dispus să participe la o majorare de aproape un miliard de euro a capitalului social al Petrom, contribuţia Ministerului Economiei şi a Fondului Proprietatea însumând aproximativ 400 milioane euro.
Wolfgang Ruttenstorfer, preşedinte-director general al grupului austriac OMV, afirma în ianuarie că grupul va participa cu lichidităţi la majorarea capitalului Petrom, ceea ce nu exclude şi conversia în acţiuni a unui împrumut de 500 de milioane de euro acordat companiei româneşti la începutul lui 2008.
Fiscul a încheiat la începutul acestui an la OMV Petrom un control de fond privind toate taxele referitoare la anii 2004 - 2008. În urma controlului compania a constituit provizioane în valoare de 234 milioane lei.
Petrom a câştigat în 2009 suma de 524 milioane de lei din utilizarea ins