Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Bonciu, profesorul de sport care filmează şi scrie pentru jurnalele TV

Publicat in Adevarul, joi 25 februarie 2010 ·

A fost profesor de educaţie fizică dar a îndrăgit cariera de jurnalist şi a ajuns corespondent de televiziune. Adrian Bonciu este omul care ştie ce înseamnă munca. A făcut totul în viaţă prin forţele proprii şi a ajuns să îşi vadă visele realizate. Crede că în viaţă nimic nu este întâmplător dar ca să îţi împlineşti destinul trebuie să munceşti mult.

FOTOGALERIE aici

Adrian Bonciu a îndrăgit sportul de mic şi a făcut volei de performanţă. A început să joace de la 10 ani iar ca să aibă bani pentru echipament, de la 14 ani a început să muncească de dimineaţa până seara în vacanţele de vară.

"Mi se rupeau pantalonii de trening sau teneşii şi ca să mă mai ţină încălţămintea încă o săptămână sau două o lipeam sau o coseam. Munceam la un depozit de fructe. Storceam vişine la o presă şi făceam sirop. Era un miros îngrozitor de sulf iar când plecam abia dacă mai puteam respira. Nu mai ştiu cât câştigam dar cu banii îmi cumpăram treninguri şi încălţăminte", îşi aminteşte Adi Bonciu.

A continuat să joace volei până a terminat liceul şi pentru că iubea atât de mult sportul în 1994 a dat examen de şi a ajuns să predea educaţia fizică la şcoala din Albeşti ca profesor suplinitor.

În acelaşi an a fost admis la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport la Galaţi dar pentru că nu îşi permitea financiar, după numai un an a renunţat la studii şi s-a întors la catedră.

Între timp, pe 25.06.1999 a devenit tată iar viaţa i s-a schimbat radical. A fost momentul în care a realizat că trăieşte pentru micuţa sa Ioana Irina.

A continuat să predea până în anul 2002 când s-a angajat ca tehnoredactor la un ziar local. Era pasionat de calculatoare iar ceea ce făcea era o plăcere. În anul 2004 s-a mutat la un alt cotidian local unde făcea tehnoredactare şi scria pentru rubrica de sport.

Atunci a început să înţeleagă şi să îndrăgească meseria de j

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor

Gandul acum 13 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 4 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°