Ar fi o formatiune pe care o intelege toata lumea, usor de recunoscut pe buletinele de vot datorita siglei. Careia nu trebuie sa-si faci reclama, pentru ca initialele spun totul.

Unde mai pui ca exprima atat platforma-program, cat si nivelul de asteptare al naivilor. In plus, nu mai trebuie alte partide.

Candideaza singur, si daca pierde se va gasi o ordonanta de urgenta sa-l vare in Parlament retroactiv. Mare branza. Momaile oricum nu pricep.

Pricep, insa, ca ceea ce se petrece la televizor nu are nicio legatura cu reforma clasei politice. Desi lupta se duce in numele acesteia. Si nu de-acum. Daca luam numai istoria recenta, constatam ca oameni cei mai importanti ai statului, in ordine cronologica premierul Tariceanu, presedintele Basescu si seful Senatului, au promis ca demisioneaza si nu s-au tinut de cuvant. Fireste ca fiecare a avut o explicatie.

Fostul premier ca erau inundatii, actualul presedinte ca se pregatea o capcana si ar fi fost afectat insusi statul, iar ex-liderul PSD, viitor fost chelar la Senat, ca-i tremurau genunchii de nervi.

In prezent indragim alta meteahna moderna a societatii, veche de cand lumea, dar perfectionata: combinatia. Romanii o privesc de cateva zile din toate unghiurile, si in timp ce analistii lauda istetimea sforarilor, isi pun o intrebare: cu ce se ocupa netrebnicii?

Cu ce stiu ei mai bine. Cum noi, ca natie, suntem la coada tuturor, ne complacem in stadiul fripturist. Deci cei mai alesi au in fisa postului sa puna mana pe halca. Baga ca harciogii pana le pleznesc falcile. Zici ca au amigdalita, te astepti sa le cada din buzunar faringoseptul, cand de fapt sunt umflati de la cefe, nu de la lipsa caldurii la Radisson.

La atat se reduc miscarile de trupe din PSD, unde democratia a invins gratie culiselor, a venit Ponta si s-a facut agent de circulatie in