Consiliul Concurenţei va derula o investigaţie în domeniul construcţiei de drumuri, care urmăreşte cunoaşterea mai exactă a situaţiei existente în acest sector important al economiei naţionale, a declarat preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu. Investigaţiile se vor derula în următoarele 12 luni.
"Ne vom uita de la materiile prime care se utilizează până la modul în care se construiesc drumurile, inclusiv modalitatea de acordare a contractelor. Vrem să cunoştem exact situaţia din acest sector al economiei naţionale. De regulă, după astfel de investigaţii pot fi aplicate sancţiuni, dar nu acesta este scopul investigaţiei", a spus Chiriţoiu.
Piaţa construcţiilor de drumuri si autostrăzi este caracterizată printr-un grad mare de dispersie, existand un număr foarte mare de societăţi, atat naţionale cat si internaţionale si ca urmare, situaţia lucrărilor este foarte dificil de monitorizat, sunt de părere reprezentanţii Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei va derula o investigaţie în domeniul construcţiei de drumuri, care urmăreşte cunoaşterea mai exactă a situaţiei existente în acest sector important al economiei naţionale, a declarat preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu. Investigaţiile se vor derula în următoarele 12 luni.
"Ne vom uita de la materiile prime care se utilizează până la modul în care se construiesc drumurile, inclusiv modalitatea de acordare a contractelor. Vrem să cunoştem exact situaţia din acest sector al economiei naţionale. De regulă, după astfel de investigaţii pot fi aplicate sancţiuni, dar nu acesta este scopul investigaţiei", a spus Chiriţoiu.
Piaţa construcţiilor de drumuri si autostrăzi este caracterizată printr-un grad mare de dispersie, existand un număr foarte mare de societăţi, atat naţionale cat si internaţionale si ca urmare, situaţia lucrărilor este foarte dificil de monitorizat, sunt de părere reprezentan