Persoanele care au muncit în străinătate pot primi şomaj în România. În funcţie de ţara în care se stabileşte cuantumul indemnizaţiei de şomaj, aceasta poate varia între patru şi câteva zeci de euro pe zi.
Potrivit legislaţiei în vigoare, şomerii români cărora li s-au calculat aşa-numitele prestaţii de şomaj (echivalentul indemnizaţiei de şomaj din România) în statele UE pot veni să-şi caute un job în România fără să-şi piardă acest ajutor. Şomerul respectiv îşi va menţine dreptul la ajutor pe o perioadă de până la 90 de zile.
„Cei care solicită transferul dosarului de şomaj (şi implicit a indemnizaţiei) din alt stat membru UE trebuie să se prezinte la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) cu formularul E 303 (se obţine de la instituţiile competente din statul UE respectiv), în care se specifică data până la care primesc indemnizaţia şi cuantumul în euro al acesteia“, a declarat Aneta Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj. Formularul respectiv ar trebui depus cât mai repede după sosirea în ţară. Dacă vin în termen de şapte zile de la data până la care au fost plătiţi în ţara în care li s-a stabilit prestaţia de şomaj, în România, îşi vor primi banii cu data respectivă şi vor avea continuitate. „Dacă nu vin în termen de şapte zile, îşi vor primi indemnizaţia cu data înregistrării cererii“, a precizat Aneta Bădulescu. În plus, îşi vor primi indemnizaţia pe o perioadă mai mică de 90 de zile.
Cuantumul zilnic net al indemnizaţiei, între 24 şi 39 de euro
Anul acesta, la AJOFM Dolj nu a existat până în prezent nici o persoană căreia să i se fi calculat indemnizaţia în străinătate. În 2009 însă, au fost cinci persoane care au lucrat în Spania şi Germania, au intrat în şomaj acolo şi au solicitat menţinerea indemnizaţiei după întoarcerea în România.
„Cuantumul zil