Fostul arbitru FIFA a încetat din viaţă la vârsta de aproape 65 de ani, după ce acum o jumătate de an a fost operat pe creier. Astfel, după braşoveanul Radu Petrescu decedat recent, un alt fost mare arbitru al României părăseşte această lume.
Fostul arbitru internaţional şi observator federal Mircea Salomir a încetat din viaţă, la vârsta de 65 de ani, după o lungă suferinţă. Tatăl lui Marian Salomir, de asemenea arbitru FIFA retras din activitate, Mircea Salomir suferise toamna trecută o intervenţie chirurgicală pe creier, la Clinica de Neurochirurgie din Cluj.
FRF a postat un comunicat pe site-ul său, în care evocă activitatea sa profesională: „Aseară târziu, spre miezul nopţii, a încetat din viaţă, la aproape 65 de ani, după o îndelungată suferinţă, fostul arbitru FIFA Mircea Salomir. Născut la data de 1 mai 1945, la Turda, Mircea Salomir şi-a petrecut cariera de fotbalist la Cugir, Gloria Bistriţa şi Universitatea Cluj, abandonând activitatea de jucător în anul 1977. S-a de-dicat arbitrajului, promovând în lotul di-vizionar „A” în anul 1979, pentru ca, doi ani mai târziu, să dobândească ecusonul FIFA. În perioada august 1979 - decembrie 1993 a condus, printre altele, 221 de meciuri în Divizia A, situându-se din acest punct de vedere pe locul 5 în clasamentul românesc „all time”. Timp de 12 ani, câţi s-a aflat pe lista FIFA, a arbitrat peste 40 de jocuri internaţionale.
După ce a încheiat activitatea de arbitru, a devenit observator de arbitraj atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional, făcând parte şi din Comisia Centrală a Arbitrilor. Federaţia Română de Fotbal şi Comisia Centrală a Arbitrilor din cadrul FRF îşi exprimă întreaga compasiune fa-miliei îndoliate, căreia îi transmite şi pe această cale sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l odihnească!”. Fostul arbitru FIFA a încetat din viaţă la vârsta de aproape 65 de ani, după ce acum o jumăta