Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecati pentru inselaciuni de milioane de euro (document)

Publicat in Ziua Constanta, joi 25 februarie 2010 ·

Şapte tineri au fost trimişi în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sub multiple acuzaţii de înşelăciune în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la această infracţiune, transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute în cadrul unei societăţi comerciale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prejudiciul pe care procurorii li-l impută celor şapte se ridică la suma de 1.046.691,62 de lei şi 896.839,12 euro, adică peste un milion de euro. Cei şapte indivizi care au fost deferiţi instanţei sunt Constantin Ciprian Lică, Sorin Puiu Dinu, Florin Mareş, Constantin Drăgoi, Emil Tănase, Ioan Huzu şi Gevorg Saradjian. De menţionat că primii doi sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, iar pentru Mareş s-a emis mandat de arestare preventivă în lipsă, suspectul susţinând că este prea bolnav pentru a se putea prezenta în faţa organelor de anchetă. Dosarul a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanţa, primul termen de judecată fiind stabilit pentru luna martie. În sarcina lui Lică, anchetatorii au reţinut comiterea a nouă acte materiale, prin care s-ar fi produs un prejudiciu total în cuantum de 251.218,03 lei, paguba produsă în urma înşelăciunilor cu consecinţe deosebit de grave ridicându-se la 778.016 euro. La rândul său, lui Dinu i se impută comiterea a 19 acte materiale, prin care s-ar fi produs un prejudiciu total în cuantum de 602.321,25 de lei. În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, procurorii spun că Dinu ar fi cauzat un prejudiciu de 778.016 euro. Cât despre Florin Mareş, se pare că paguba produsă de acesta se ridică la 243.350,03 lei, în timp ce Drăgoi şi Saradjian sunt cercetaţi pentru complicitate la producerea prejudiciului de 778.016 euro. Lui Emil Tănase i se impută un prejudiciu de 394.637,63 de lei, iar lui Ioan Huzu, o pagubă de

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 26 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 26 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 40 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°