Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retrocedările ilegale distrug cercetarea agricolă

Publicat in GAZETA de SUD, joi 25 februarie 2010 ·

Suprafaţa destinată cercetării ştiinţifice în agricultură s-a redus considerabil din 1990, când era de 160.000 ha, la 35.600 ha, în 2010, manifestându-se un fenomen de solicitări de terenuri de către persoane care nu au drepturi de proprietate pentru suprafeţelor respective, potrivit ASAS.

„În prezent, se manifestă pregnant o acţiune intensă de diminuare a fondului funciar administrat de unităţile de cercetare agricolă, invocându-se motivul reconstituirii dreptului de proprietate. Solicitările de teren se fac pentru persoanele care nu au avut niciodată proprietăţi în actualele perimetre administrate de unităţile de cercetare, iar localizarea acestor suprafeţe cerute se pretinde a se face de-a lungul şoselelor, pe traseele viitoarelor autostrăzi“, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), Gheorghe Sin.

Potrivit lui Sin, în anul 1990, ASAS avea în subordine 121 de unităţi de cercetare care deţineau 160.000 ha, în prezent, numărul acestora scăzând la 56 de unităţi de cercetare şi alte 12 în coordonare.

Preşedintele ASAS a adăugat că încălcarea legilor se face de către comisiile locale şi judeţene de fond funciar, care solicită terenuri pentru persoane fără drepturi de proprietate pe suprafeţele folosite de unităţile de cercetare, care sunt protejate de lege.

De asemenea, potrivit lui Sin, aceste comisii solicită terenuri chiar din mijlocul suprafeţelor de cercetare, în contextul în care, în mod legal, repunerea în drepturile de proprietate se face asupra terenurilor de la marginea suprafeţelor aflate în administrarea unităţilor de cercetare. „Ei vor chiar în curtea instituţiilor şi solicită în instanţă, iar uneori instanţa le dă drept de proprietate chiar şi asupra terenurilor de sub clădiri“, a explicat Sin.

Reprezentantul ASAS a menţionat că aceste „solicitări ilegale“ din domeni

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu şi Cod galben de ploi în mai multe judeţe din ţară

BusinessMagazin acum 16 minute
Meteorologii au emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi valabile în mai multe judeţe din ţară. Până joi dimineaţa, 12 judeţe sunt sub avertizare Cod portocaliu.

Risc major de inundații în județele Botoșani și Iași. Hidrologii au emis cod roșu

HotNews acum 42 minute
Hidrologii au emis o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pentru ziua de miercuri în județele Botoșani și Iași. „În intervalul 28 mai 2025, ora 08:00 – 28 mai 2025, ora 16:00, este valabilă o avertizare hidrologică de Cod roșu, emisă ca urmare

Ce a declarat Nicușor Dan înainte de consultările de la Cotroceni

HotNews acum o ora
Președintele României Nicușor Dan a făcut declarații miercuri dimineață, înainte de consultările informale cu partidele, de la Palatul Cotroceni. „Consultările sunt pe două planuri. Unul – să vedem cum echilibrăm bugetul și doi – să vedem cum formăm

INS: Managerii estimează o creştere a preţurilor în industria prelucrătoare, construcţii şi servicii, până în iulie

News.ro acum o ora
Managerii estimează o creştere moderată a activităţii economice în industria prelucrătoare şi servicii, o creştere moderată a numărului de salariaţi în construcţii şi comerţul cu amănuntul, precum şi creşterea preţurilor în industria prelucrătoare,

Prima reacție a lui Nicușor Dan după discuția telefonică pe care a avut-o cu Donald Trump

Libertatea acum 21 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut declarații miercuri dimineață cu privire la o presupusă convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump. Potrivit News, Nicușor Dan a evitat să confirme sau să infirme existența acestei discuți

Nicușor Dan începe discuțiile cu partidele pentru formarea noului guvern: cine a refuzat să participe și ce propuneri de premier există

Libertatea acum o ora
Președintele Nicușor Dan a chemat miercuri, 28 mai, toate partidele parlamentare la consultări informale pentru a discuta despre situația politică și economică a țării. Întâlnirile au fost organizate la Palatul Cotroceni și se desfășoară pe parcursu

11 cadavre găsite într-o barcă eşuată pe o insulă din Marea Caraibilor

Mediafax acum o ora
Poliţia locală a fost anunţată luni că o ambarcaţiune a eşuat în Little Bay, pe insula Canouan. În interior se aflau mai multe cadavre aflate în stare avansată de descompunere. De asemenea, unele cadavre nu erau complete, au anunţat poliţiştii, potr

Temperaturile vor rămâne la niveluri record în următorii cinci ani, anunţă OMM

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024, cel mai cald an înregistrat din 1850, este şi primul care depăşeşte pragul de 1,5°C al încălzirii globale. Anul trecut, temperatura medie globală a fost cu 1,55°C mai mare decât în era preindustrială. Conform raportului citat de AFP, exis

Rusia a doborât aproape 300 de drone lansate de trupele ucrainene asupra Moscovei și a altor regiuni. Mai multe case și mașini au fost avariate

Libertatea acum o ora
Apărarea aeriană rusă a interceptat aproape 300 de drone ucrainene în diferite regiuni ale Rusiei în cursul nopții, inclusiv un atac masiv respins în apropierea Moscovei, conform declarațiilor oficialilor de miercuri dimineață. Potrivit Kyiv Indepen

Betis Sevilla vs Chelsea – Cine transmite la tv finala Conference League

G4Media acum 2 ore
Betis Sevilla și Chelsea se vor întâlni miercuri, de la ora 22:00, la Wroclaw (Polonia) în finala Conference League la fotbal. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Meciul din Polonia poate fi urmărit în direc

Vremea

București
acum

15°
mie.

14°/22°
joi

13°/23°
vin.

14°/20°
sâm.

14°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/19°
joi

13°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

11°/18°
joi

10°/15°
vin.

10°/16°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/24°