Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Liceul Bolyai Farkas se darâmă

Publicat in Adevarul, joi 25 februarie 2010 ·

Bucăţi din acoperişul clădirii au început să se desprindă, punând în pericol elevii şi trecătorii din zonă. Eparhia Reformată din Cluj Napoca, proprietara de drept a clădirii va plăti doar lucrarea de reabilitare temporară a acoperişului, neavând bani pentru reparaţii capitale.

Clădirea în care funcţionează liceul Balyai Farkas din Târgu-Mureş este pe cale să se dărâme. Bucăţi mari din primul corp de lângă strada cu acelaşi nume au căzut pe trotuar şi doar o minune a făcut că nu au rănit pe nimeni. Cei peste o mie de elevi ai Liceului Bolyai Farkas, dar şi trecătorii care au drum prin zonă sunt acum nevoiţi să circule pe stradă, deoarece trotuarul de lângă unitatea de învăţământ este închis circulaţiei pietonale. „Au început să cadă bucăţi din tencuială şi cărămidă din stucatura de sub pod. E pericol pentru copii şi de aceea am închis porţiunea de trotuar”, a precizat Horvath Gabriela, director adjunct al Liceului Bolyai Farkas.

Clădire de peste 200 de ani

Corpul de clădire din care au început să cadă bucăţi de cărămidă are o vechime de peste 2 secole. Apa infiltrată în pod se poate extinde şi la tavanul internatului, care se află la etajele superioare ale clădirii. „Liceul este vechi, această aripă are 200 de ani şi cealaltă peste 100. Am mai avut infiltraţii în pod, din cauza ploilor şi în ani trecuţi, dar s-au remediat (...) În cealaltă aripă a clădirii avem infiltraţii de la subsol şi avem probleme în pivniţă”, a mai precizat directoarea.

Cine renovează?

Clădirea Liceului Bolyai Farkas a fost retrocedată Eparhiei Reformate din Cluj Napoca, iar aceasta are un contract cu o firmă de construcţii, care vine şi face lucrările de reparaţii. „Am solicitat unei firme să facă devizul pentru lucrare, vom semna contractul şi se va face reabilitarea parţială a acoperişului. Nu facem reabilitare totală, pentru că nu sunt bani”

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 5 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum o ora
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 10 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 2 ore
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 7 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 9 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 10 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 8 ore
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

Gerard Depardieu, declarat vinovat de agresiune sexuală, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo din Franța

Libertatea acum 11 ore
Actorul francez Gerard Depardieu a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a două femei pe un platou de filmare în 2021, într-unul dintre cele mai mediatizate cazuri #MeToo care au ajuns în fața magistraților din Franța.

Vremea

București
acum

12°
mie.

8°/22°
joi

9°/23°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

mie.

8°/18°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/15°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/15°
joi

7°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
Timisoara
acum

mie.

3°/19°
joi

7°/22°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/18°