Schimb de replici dure între Adrian Mititelu şi Dinel Staicu.
Miercuri seară, în cadrul emisiunii “Fotbal la Maxima” de la Oltenia 3 TV, finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu l-a acuzat pe precedentul finanţator, Dinel Staicu, de faptul că a adus diverse nenorociri peste Ştiinţa.
“Staicu este cel care a retrogradat Craiova, pentru prima dată în istorie ”, a afirmat Mititelu. La rândul său, Dinel Staicu a intervenit telefonic: “Da, eu sunt de vină pentru ce se întâmplă azi la Universitatea, pentru că Mititelu este creaţia mea”.
Fostul patron al Ştiinţei, Dinel Staicu, a anunţat recent că vrea să achite datoria Universităţii de 101.000 de lei pentru ca echipa să nu plece la Severin.
“Am vorbit cu domnul primar şi mă gândesc la posibilitatea asta, să plătesc eu datoriile la stadion. De obicei nu fac cadouri, dar suma nu mi se pare prea mare. O fac pentru a aplana un scandal şi pentru că nu vreau să plece echipa din oraş”, a spus Staicu.
Adrian Mititelu s-a simţit jignit şi i-a replicat lui Staicu: “Dinel să nu mai vorbească de datorii, când el a lăsat clubul cu litigii şi obligaţii de zeci de miliarde!”
Surse din anturajul lui Staicu declară că omul de afaceri nu ar fi avut de gând să-l ajute pe Mititelu nici măcar cu un sfanţ, “însă a vrut să-l umilească public, să-i mai taie din îngâmfare”.