Horia Ghibuţiu: „De adevărul despre mineriada din iunie 1990, eveniment care a tras înapoi România mai abitir decât izbutesc acum criza financiară şi guvernul, ne desparte o licitaţie”.

Aşa ne promite Miron Cozma, care vrea să vadă cine dă mai mult pe probe audio, video şi documente din care vom afla „cine a bătut oamenii pe stradă, cine a spart sediile partidelor politice, cine a spart Liga Studenţilor”.

Dezvăluirile făcute de „Luceafărul Huilei” pentru Inpolitics se referă, punctual, şi la un personaj extrem de important al acelor vremi: Răzvan Theodorescu. Acesta, zice fostul miner, „a bătut, torturat şi mutilat studenţi în subsolurile Televiziunii Române”.

Probele agitate de Cozma nu valorează mai mult decât o monedă de 5 bani pe care nu ne ostenim s-o luăm ca rest, în condiţiile în care ştim foarte bine cine a bătut, cine a mulţumit şi cui i-a folosit. Ceea ce nu ştiam este faptul că preşedintele independentei Televiziuni Române din anul 1990 putea să studieze, în paralel, atât pictura murală moldovenească din secolul al XV-lea, cât şi rezistenţa ţestelor unor studenţi ce se opuneau stăpânului său, Ion Iliescu. Cel pe care distinsul academician îl slujeşte cu neţărmurit zel de două decenii.

Nu mai puţin interesant este momentul în care Miron Cozma aduce aceste acuzaţii la fel de greu de crezut, cât şi de probat. Proaspăt demisionar din PSD, academicianul Theodorescu se trezeşte în centrul atenţiei tocmai după ce şi-a anunţat candidatura la o funcţie pe care a de ţinut- o, ce-i drept doar onorific, Nicolae Ceauşescu (pentru cititorii mai tineri, soţul academicianului doctor inginer, savant de renume mondial Elena Ceauşescu): preşedintele Academiei Române.

Înţelegem foarte bine măcar unul dintre imboldurile lui Răzvan Theodorescu de a se scufunda comod într-un fotoliu pe care au stat Mihail Kogălnice