Muzeul Literaturii Române a organizat, de curînd, o remarcabilă expoziţie de pictură Marin Sorescu. Lucrări mai vechi şi mai recente, adică din anii '90, oscilînd între un abstracţionism ingenuu si un figurativ ludic, conturează o personalitate artistică profundă si complexă, al cărei nucleu se constituie din fuziunea unei prodigioase memorii arhaice cu enorma capacitate de emoţie a copilăriei.

O lume placentară, abia enunţată la nivelul figuraţiei, născîndu-se ezitant din substanţa cromatică şi din tuşa sincopată, trimite nemijlocit către miturile elementare ale vieţii domestice, cu precădere spre cele din orizontul bestiariului rural. Textul care urmează, scris cu un alt prilej, încearcă să ofere o imagine a legăturilor adînci, s-ar putea spune organice, ale unui poet cu o mobilitate unică a inteligenţei şi a expresivităţii, cu realitatea năvalnică a senzorialului şi a privirii nemijlocite. Iar expoziţia de la Muzeul Literaturii invită deschis la o asemenea evaluare.

În imediata noastră contemporaneitate, Marin Sorescu a fost, printre scriitori, unul dintre cei mai atenţi şi mai profunzi observatori ai fenomenului artistic.

Dotat el însuşi cu o reală îndemânare pentru desen, exersîndu-se constant şi în pictură, de altfel a şi deschis mai multe expoziţii personale în ţară şi în străinătate, posesor al unei inteligenţe şi al unei capacităţi de intuiţie cu totul neobişnuite, Marin Sorescu nu a ratat nici un prilej de a-şi mărturisi admiraţia pentru artele plastice şi pentru artişti deopotrivă. Încă din prima sa tinereţe, adică înainte de a împlini treizeci de ani, el scrie un număr semnificativ de texte, un fel de microeseuri, aşa cum le numeşte el însuşi, parţial experienţe fugare din expoziţii, parţial observaţii de lectură, parţial mici note de călătorie, în care se apleacă riguros şi cu o acribie mult mai mare decît ar da de în