Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SAPTAMANA CORPULUI PĂCII IN ROMANIA

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 26 februarie 2010 ·

În data de 1 martie, Corpul Păcii, agenţie a Guvernului Statelor Unite ale Americii, celebrează cea de-a 48-a aniversare.   Corpul Păcii este o agenţie a Guvernului Statelor Unite creată de Preşedintele John F. Kennedy în 1961 pentru a promova pacea mondială, dezvoltarea comunităţilor şi înţelegere inter-culturală. De la începuturile Corpului Păcii au fost repartizaţi mai mult de 195.000 de voluntari în 139 de ţări.    Astăzi, agenţia activează în 76 de ţări şi are repartizaţi un număr de 7.800 voluntari. Aceste cifre reprezintă cel mai mare numar de ţări gazdă şi cel mai mare număr de voluntari repartizaţi din ultimii 30 de ani. Voluntarii Corpului Păcii din toată lumea sprijină dezvoltarea organizaţiilor mici pentru a îndeplini cele trei obiective ale agenţiei:               1) sprijinirea ţărilor gazdă cu voluntari americani care să acorde asistenţă tehnică;

            2) promovarea unei mai bune înţelegeri a poporului American de către popoarele ţărilor gazdă;

            3) promovarea unei mai bune înţelegeri a popoarelor ţărilor gazdă de către poporul american.   Voluntarii din toată lumea îşi dedică timpul şi aptitudinile ţării gazdă timp de doi ani lucrând ca profesori, consilieri economici, consultanţi IT, consilieri în domeniul sănătăţii şi HIV/SIDA şi agricultură. În plus, voluntarii—femei sau barbaţi, tineri sau bătrâni, căsătoriţi sau nu, de diferite etnii—învaţă la rândul lor de la gazde şi se integrează în cultura ţării unde lucrează, participând, de asemenea, la dezvoltarea comunitară, proiecte şi activităţi. Toţi voluntarii lucrează în colaborare cu o organizaţie gazdă şi vin numai la invitaţia guvernului gazdă.   Începând cu anul 1992, Corpul Păcii România a adus aici resursa cea mai de preţ a Americii —poporul său. În colaborare cu membrii comunităţilor locale, voluntarii lucrează în domenii precum educaţie, tineret şi dezv

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 24 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 24 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 57 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum o ora
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum o ora
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°