Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patriciu spune ca s-a apropiat de IT datorita lui Steve Jobs. Stie cineva cum se cheama compania de IT a lui Patriciu?

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 26 februarie 2010 ·

Dinu Patriciu, cel mai bogat roman in 2009, potrivit revistei Forbes, a declarat ca industria IT trebuie sa gaseasca o cale de a veni mai aproape de consumator prin transformarea tehnologiei, care ar trebui sa devina mai prietenoasa.

Patriciu s-a folosit ca exemplu amintind ca a fost reticent in fata tehnologiei IT pana cand a inceput sa citeasca despre Steve Jobs, presedintele Apple. "Succe sul lui se bazeaza pe marketing. Decizia de achizitie este in primul rand bazata pe sentimente si apoi pe ratiune si ganduri. Cand cineva ne loveste masina, ne doare fizic, dar in cazul computerelor doar o mica parte a populatiei simte acest lucru. De aceea IT-ul trebuie sa devin mai uman", a declarat Dinu Patriciu in cadrul unui forum organizat de IBM. De altfel, el a amintit ca detine printr-un fond de investitii o capa citate de stocare de date in Mainz, Germania, folosita de IBM. "Am aflat acum. Vorbeam cu cei de la IBM ca as putea sa le construiesc una si in Romania", a declarat, razand, omul de afaceri.

Patriciu sustine ca are o firma IT care produce hardware si ruleaza afaceri de 100 de milioane de euro, dar nu doreste sa dea alte detalii despre acest business, nici chiar numele companiei. El a explicat ca aceasta afacere a fost fondata intr-o tara dezvoltata, preluand pozitia unei companii care a decis sa transfere activitatile de productie intr-o tara emergenta.

Omul de afaceri a mai spus ca desi a refuzat mult timp sa se intereseze despre industria IT, a venit in contact cu ea ca si manager, fiind nevoit sa achizitioneze platforme de software care sa fie adaptate businessului propriu, iar apoi a devenit si proprietarul unei companii din sector.

Potrivit lui Patriciu, echipamentele IT trebuie adaptate in functie de necesitatea consumatorului, astfel incat acesta sa evite sa plateasca in plus pentru functiile de care nu are nevoie.

"Noi ne-am

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 4 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 3 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 3 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Rezultate BAC 2025. Cele două județe în care rata de promovare a fost mai mare decât anul trecut

HotNews acum 12 ore
Rata de promovare la BAC 2025, înainte de contestații, este de 74,3%, față de 76,4% în 2024. În doar două județe din țară au fost înregistrate o creștere a ratei de promovare, față de anul trecut. Elevii au aflat rezultatele la BAC 2025. Acum, pot f

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 7 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 5 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Liverpool îl transferă pe Florian Wirtz pentru 116 milioane lire sterline

Mediafax acum 4 ore
Campioana Angliei la fotbal Liverpool FC a anunțat vineri transferul mijlocașului ofensiv Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen, pentru suma totală de 116 milioane lire sterline, unul dintre cele mai mari transferuri din istoria clubului, notează Sky

Vremea

București
acum

19°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°